Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Filippo Grandi, care se află într-o deplasare de lucru la Chișinău, a avut întrevederi pe 19 ianuarie cu președinta Maia Sandu și ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros. Comisarul ONU a discutat cu Sandu și Efros despre protecția și incluziunea socială pe care le oferă instituțiile statului refugiaților ucraineni din Moldova. De asemenea, Filippo Grandi și Adrian au vizitat un centru pentru refugiați din Chișinău, unde au asistat la o sesiune de consultări juridice pentru refugiații din Ucraina.
Grandi și Efros, vizită la un centru de refugiați
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Adrian Efros și Filippo Grandi au efectuat o vizită la cel mai mare dintre cele opt Centre parte a programului de asistență în numerar din Moldova (Cash Enrolment Center) situat la Chișinău. Obiectivul acestor Centre este de a oferi asistență de urgență în numerar persoanelor care au fugit din Ucraina și care locuiesc în prezent în Republica Moldova.
În timpul vizitei la Centru, delegația a asistat la desfășurarea unei sesiuni de consultări juridice pentru refugiații ucraineni, acest centru oferind de asemenea, sprijin juridic cu ajutorul Centrului de Drept al Avocaților.
Totodată, Ministrul de Interne și Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați au avut și o întrevedere, la care au participat și directorul regional al UNHCR pentru Europa Philippe Leclerc și reprezentantul UNHCR în Moldova, Francesca Bonelli.
Printre prioritățile discutate la întrevedere se numără angajamentul asumat la Forumul Global pentru Refugiați, accentul pe dezvoltarea de programe menite să asiste persoanele refugiate din Ucraina în integrarea lor pe termen mediu și lung în comunitățile locale, inclusiv prin furnizarea de servicii educaționale și medicale.
„S-a subliniat importanța implementării Proiectului de Repatriere Voluntară Asistată de UNHCR și OIM, revizuirea și consolidarea infrastructurii, sprijinirea procesului de relocare și consolidarea eforturilor Guvernului pentru gestionarea crizei și îmbunătățirea condițiilor de primire a refugiaților”, se arată în comunicat.
Întrevedere la Președinție
Filippo Grandi a făcut o vizită și la instituția prezidențială de la Chișinău, unde s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu.
Potrivit comunicatului publicat de Președinție, în cadrul întrevederii, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de ICNUR Republicii Moldova în gestionarea crizei umanitare, odată cu declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Președinta a menționat că, în ciuda resurselor limitate, Republica Moldova și-a demonstrat ferm solidaritatea față de cetățenii ucraineni care caută refugiu în țara noastră. Așa cum războiul în țara vecină se prelungește, șefa statului a reiterat angajamentul pentru protecția temporară a refugiaților, conform standardelor europene. (…) Maia Sandu a subliniat, de asemenea, importanța susținerii Republicii Moldova, care este esențială atât pentru integrarea cetățenilor ucraineni în societatea moldovenească, inclusiv pe piața muncii și în sistemul educațional, cât și pentru continuarea eforturilor de modernizare, de dezvoltare economică și de aderare la Uniunea Europeană a Moldovei”, se arată în comunicat.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!