Vladimir Bolea, despre numirea sa în funcție, discuții din ajunul învestirii și prioritățile în mandatul de ministru al Agriculturii

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea, a participat pentru prima dată la o emisiune televizată de când ocupă această funcție. Oficialul a vorbit despre numirea sa în această postură, dar și despre obiectivele pe care și le-a propus. Bolea susține că discuțiile privind ocuparea fotoliului de șef la MAIA  au durat o săptămână și a negat că fostul ministru Viorel Gherciu a aflat despre această decizie în timp de venea la serviciu.

În această săptămână au fost discuții foarte scurte. Mai mult discuțiile au fost în jurul orei, dar cred că ora 8 este foarte ok pentru începutul unei zile de muncă, pentru agricultori, în general, este o oră târzie. Eu nu am văzut nicio problemă în jurul acelei ore 8 despre care s-a vorbit mai mult. Am preluat acest mandat și și vreau să spun că este o dimensiune foarte cunoscută pentru mine. Sunt de 3 ani deputat pe dimensiunea agriculturii”, a precizat Bolea.

El a mai spus că a acceptat repede funcția de ministru la MAIA.

Era nevoie de fortificare, de preluare din mers a lucrurilor, să mergem mai departe, recolta este în toi, problemele agricultorilor sunt foarte mari. Noi suntem într-o regiune lovită de o mulțime de crize și astăzi avem și criza depozitării, și criza prețurilor cerealiere”, a declarat Vladimir Bolea.

Cu referire la afirmațiile lui Viorel Gherciu, precum că a aflat în drum spre muncă despre această decizie, Bolea a negat.

Nu este adevărat. Eu am avut cu el o relație foarte ok. Am avut o conlucrare și colaborare foarte bună. El a fost informat din câte știu eu. A fost o comunicare între el și doamna prim-ministru. Eu nu am văzut acolo nici un fel de probleme”, a accentuat ministrul MAIA.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a punctat și câteva din prioritățile sale din acest mandat.

Pentru agricultorii din Republica Moldova este extrem de important de stabilit relații pentru că de fiecare dată se vorbește despre niște monopoluri pe intern și noi avem 5 sau 6 companii mari care se ocupă de exporturi în mod prioritar din Republica Moldova. Ceea ce înseamnă că ei acum cumpără și fac export datorită faptului că au acces la piața din Ucraina, unde ucrainenii vând, din păcate, la niște prețuri derizorii ca să-și poată scoate niște bani. Lucrul acesta îi face pe ai noștri necompetitivi cu prețurile. Una dintre sarcini este ca eu să reușesc să-i pun în legătură directă cu piețele. Tot din același motiv, producătorii noștri de cereale nu au reușit să-și vândă stocurile de floarea soarelui. Trebuie să facem o analiză ca să vedem care sunt suprafețele noastre de depozitare”, a afirmat Vladimir Bolea.

În privința măsurilor care trebuie întreprinse în cazul secetei cu care se confruntă Moldova, oficialul a precizat că unica soluție viabilă este sistemul de irigare sau ploaia.

Din acest considerent vom elabora și modul de subvenționare. În Republica Moldova subvenționarea vine post investiții. Noi vom împărți investiția pe faze determinante”, susține ministrul.

Amintim că Vladimir Bolea a fost numit pe 8 iulie în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Guvernului Anastasia Tăburceanu a precizat că Viorel Gherciu nu a demisionat, ci a fost revocat din funcție de către prim-ministrul Natalia Gavrilița, care i-a retras încredere. Ex-ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu recunoaște că decizia privind revocarea sa din funcție l-a luat prin surprindere.

Viorel Gherciu a precizat că a avut o discuție, în seara de 7 iulie, cu premierul Natalia Gavrilița și a fost anunțat că decizia va fi făcută publică a doua zi, la prima oră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: