IPN

Vladislav Gribincea ratează șansa de a deveni judecător la Curtea Supremă de Justiție. CSM i-a respins dosarul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a declarat inadmisibil dosarul lui Vladislav Gribincea, candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată, potrivit CSM, din cauza neprezentării în termen a certificatului medical privind starea sănătății și două referințe de la persoane notorii. 

Vladislav Gribincea nu prezentat la timp certificatul medical privind starea sănătății și două referințe de la persoane notorii, motiv pentru care dosarul său a fost exclus din concurs. Asta cu toate că, pe 16 mai, CSM a anunțat că a aprobat și acceptat Raportul Comisiei de evaluare externă al candidatului Vladislav Gribincea la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

NM a solicitat un comentariu din partea lui Vladislav Gribincea. În ajun, acesta a anunțat că așteaptă decizia CSM privind numirea la CSJ.

„Vreau să mulțumesc Comisia Vetting – Vetting Commission pentru profesionalism, corectitudine și atitudine respectuoasă (procesul a durat mai mult decât estimam, insă Comisia era la inceput de cale). Vettingul nu este o loterie. Judecătorii și procurorii onești nu au de ce se teme. Trebuie să-și facă griji doar cei cu probleme de integritate. Acum urmează CSM. Maine CSM va decide cine din cei 5 candidati-judecători care au promovat vettingul vor fi propusi Presedintei pentru numire la CSJ. Tot maine, CSM va decide cine din cei 8 nejudecatori de carieră care au promovat vettingul si candideaza la CSJ au dosarul complet pentru a fi invitați la interviu. Sper ca și interviul acestora să aibă loc curând. Lucrurile se mișcă înainte, în pofida tuturor criticilor și atacurilor”, a scris acesta pe Facebook.

Tot pe 21 mai, CSM a admis șase dosare depuse de candidați pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Este vorba Sergiu Brigai, Leonid Chirtoacă, Aliona Ciocanu, Aliona Corcenco, Ion Munteanu și Iuri Lealin.

Mariana Cherpec s-a retras din concurs.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

După Costiuc, și Dodon cere retragerea proiectului privind starea de asediu și război: „Am primit zeci de sunete și mesaje din partea tinerilor”

Igor Dodon, deputat și lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), solicită retragerea proiectului de lege privind regimului stării de asediu și al stării de război. Politicianul susține că cetățenii țării percep inițiativa drept o pregătire pentru un pretins conflict armat și că ar fi fost contactat de „zeci” de persoane care ar fi îngrijorări cu privire la acest document. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 5 noiembrie, la Parlament.

„Domnul Nosatîi trebuie să-și dea seama că, prin această lege, a aprins spiritele în Republica Moldova. La mine s-au adresat zeci de persoane care sunt gata să cedeze cetățenia Republicii Moldova și să plece din țară. (…) Acolo unde nu o să-i ia forțat la război. (…) Cu regret, populația a primit acest proiect de lege ca o pregătire de un scenariu ucrainean, unde îi pe oameni cu forța de pe stradă și îi trimit la război. (…) Nu glumesc acum și nu vreau să sperii pe nimeni. Vă spun că am primit, pe parcursul ultimelor 24 de ore, zeci de sunete și mesaje din partea tinerilor – hai să spunem așa, vârsta 20-35 – care sunt foarte, foarte speriați de acest proiect de lege. De aceea, noi cerem categoric ca acest proiect de lege să fie retras de către Guvern și să nu fie nici așa inițiativă în genere”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că secretarii de stat ai Guvernului au examinat, în ședința din 2 noiembrie, un proiect elaborat de Ministerul Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară. Documentul prevede că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare.

Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Documentul a stârnit deja un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Totodată, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a lansat o petiție prin care cere retragerea proiectului de lege privind regimul stării de asediu și al stării de război. Documentul critică inclusiv prevederea potrivit căreia moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi obligați să revină în țară dacă primesc ordin de chemare. La momentul publicării acestei știri, petiția a adunat 1 005 semnături.

Pe 5 noiembrie, prim-ministrul Vasile Tofan a îndemnat politicienii de opoziție care critică proiectul de lege să creeze „isterie pe loc gol”. Șeful Guvernului a subliniat că fiecare țară are un cadru legal care reglementează instituirea stării de război sau de asediu.

Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: