Telegram/Irina Vlah

Vlah anunță lansarea unei „campanii naționale” anti-guvernare, întitulată „Adevărul despre PAS”

Partidul „Inima Moldovei”, care este condus de ex-bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, lansează pe 19 martie o campanie națională anti-guvernare, întitulată „Adevărul despre PAS”, în contextul alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc în acest an. Anunțul a fost făcut de Irina Vlah în timpul unui briefing de presă. Politiciana a menționat că „Inima Moldovei” va desfășura acțiuni de informare despre ce a realizat „în realitate” Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și ce soluții propune formațiunea sa pentru „problemele provocate”. PAS a declarat pentru NM că nu va comenta inițiativa.

Irina Vlah a declarat că Partidul Acțiune și Solidaritate s-ar pregăti să instituie „un control și mai mare asupra spațiului informațional”. Potrivit ei, formațiunea „va manipula și dezinforma” opinia publică în încercarea de a rămâne în continuare la conducerea Republicii Moldova.

Politiciana a anunțat că, în aceste condiții, partidul său lansează campania națională „Adevărul despre PAS”.

„În cadrul acestei campanii vom ieși periodic, public, cu informații concrete despre ce s-a întâmplat în fiecare domeniu de activitate important în timpul guvernării PAS, ce a promis acest partid acum patru ani și ce a realizat în realitate, care era situația în fiecare domeniu până la venirea PAS la guvernare și care este acum. În paralel, vom prezenta soluții concrete pentru depășirea problemelor provocate de PAS în fiecare din aceste domenii. Aceasta va fi prima etapă a campaniei noastre. (…)

La a doua etapă, vom merge în teritorii și le vom prezenta oamenilor situația în fiecare domeniu important până la venirea PAS la guvernare și acum. Este foarte important ca oamenii să aibă un tablou detaliat, dar totodată și integru, ce înseamnă în realitate acele „vremuri bune” promise de PAS. (…) Toate aceste lucruri trebuie să fie cunoscute de oameni, ca ei să poată face o alegere conștientă în cadrul scrutinului parlamentar. (…) Partidul Republican „Inima Moldovei” declară război total minciunii și manipulării PAS”, a spus ea.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, a declarat că formațiunea nu va comenta inițiativa ex-bașcanei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Fermierii, gata să iasă la proteste pe 29 și 30 octombrie. Insistă pe prelungirea licențierii importurilor de cereale din Ucraina

Fermieri din mai multe raioane sunt gata să iasă pe 29 și 30 octombrie la proteste cu tehnica agricolă, dacă Parlamentul nu prelungește în această săptămână licențierea importurilor de cereale și oleaginoase. Asociația „Forța Fermierilor” avertizează, într-un comunicat emis pe 27 octombrie, că în unele raioane au fost deja stabilite locurile și orele manifestațiilor.

Nemulțumirea fermierilor este legată de lipsa unei decizii privind continuarea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale din Ucraina. Aceștia se tem că o întrerupere a aplicării lui ar permite creșterea importurilor de produse mai ieftine din Ucraina și ar duce la scăderea prețurilor pe piața internă.

„Orice vid legislativ, fie și de căteva zile, poate să aducă prejudicii grave producătorilor de cereale și oleaginoase din Moldova prin invazia producției ieftine din Ucraina”, susține asociația.

Potrivit datelor „Forța Fermierilor”, prețul mediu la floarea-soarelui în Ucraina este în prezent cu 2,5 lei mai mic decât în Moldova, iar în cazul porumbului diferența depășește un leu.

Asociația susține că agricultorii ucraineni continuă să vândă sub prețul de cost din cauza blocării principalei rute de export prin Marea Neagră. În aceste condiții, fermierii moldoveni cer menținerea licențierii pentru a preveni o scădere similară a prețurilor în țară.

„Vă informăm că agricultorii din unele raioane deja au stabilit locuri și ora pentru proteste”, mai anunță „Forța Fermierilor” în comunicatul citat.

Reamintim, trei asociații de agricultori au anunțat pe 22 octombrie că vor ieși în stradă cu tehnică agricolă, dacă autoritățile nu iau măsuri pentru susținerea sectorului până pe 30 octombrie. Acestea au cerut, între altele, prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, rambursarea accizei la motorină și acordarea plăților directe.

Reamintim, Guvernul a susținut, pe 26 august, introducerea regimului de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase, până la 31 octombrie 2026, ca măsură temporară de protejare a producătorilor agricoli autohtoni, fără posibilitatea prelungirii termenului. Fermierii au criticat atunci decizia autorităților și au cerut extinderea termenului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: