Andrei Mardari / NewsMaker

Vlah le cere lui Trump și Putin să recunoască neutralitatea R. Moldova la nivel internațional

Lidera Partidului Republican „Inima Moldovei” (PRIM), Irina Vlah, a publicat pe 19 august o adresare către președintele SUA, Donald Trump, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Politiciana le-a cerut celor doi șefi de stat să ia în considerare recunoașterea internațională a statutului de neutralitate a Republicii Moldova, în contextul negocierilor privind încheierea invaziei ruse la scară largă din Ucraina.

În adresarea sa, Irina Vlah și-a exprimat aprecierea pentru „eforturile” pe care le depun Donald Trump și Vladimir Putin „pentru identificarea unei soluţii ce ar asigura pacea în Ucraina”. Iar asta în condițiile în care Putin este cel care a ordonat invazia la scară largă asupra statului ucrainean în urmă cu mai bine de 3 ani.

„Sunt convinsă că eforturile dvs. vor da rezultate concrete în beneficiul tuturor şi cu cât mai repede se va întâmpla acest lucru, cu atât mai bine va fi pentru toţi. Regiunea din care face parte şi Ucraina, dar şi Republica Moldova are nevoie de stabilitate mai mult ca oricând şi eu sunt sigură că eforturile pe care le depuneţi ţintesc nu doar asigurarea păcii în Ucraina, ci şi stabilitatea la nivelul întregii regiuni”, a spus ea.

Politiciana le-a solicitat lui Putin și Trump să ia în considerare recunoașterea internațională a neutralității țării noastre.

„Am decis să vin către dvs. cu demersul să examinaţi, ca parte a pachetului de securitate regională, şi posibilitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova. În prezent, Constituţia Republicii Moldova prevede principiul de neutralitate, însă acesta nu e funcţional, lucru care se explică inclusiv prin faptul că a fost declarat în mod unilateral. Alte ţări neutre s-au asigurat, înainte de proclamarea acestui principiu, că el va fi recunoscut la nivel internaţional – Republica Moldova a mers pe altă cale şi aceasta, din păcate, nu a generat eficienţa pe care s-a mizat din start”, a menționat Vlah.

Lidera PRIM a declarat, între altele, că recunoașterea neutralității Republicii Moldova la nivel internațional ar fi „aspirația pe care o are cea mai mare parte” a cetățenilor țării și că ar contribui la soluționarea „mai rapidă” a conflictului transnistrean.

Amintim că Constituția Republicii Moldova spune clar, la articolul 11, că țara noastră este neutră și nu poate să găzduiască pe teritoriul ei armate străine.

Rusia se opune extinderii NATO spre estul Europei și acuză guvernul de la Chișinău, care are o orientare pro-occidentală, că apropie R. Moldova de Alianța Nord-Atlantică. Moscova spune că aderarea la NATO ar încălca neutralitatea țării. Totuși, Rusia însăși nu respectă această neutralitate, pentru că are trupe în regiunea transnistreană, teritoriu care nu este controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Irina Vlah critică exercițiile militare cu alte țări și investițiile în apărare, acuzând guvernarea că vrea să ducă țara în NATO. În februarie 2024, Vlah a spus că, dacă Moldova ar intra în NATO, Rusia ar putea ataca țara noastră.

Iar în acest an, lidera PRIM a vrut să organizeze un referendum consultativ prin care oamenii să fie întrebați dacă vor ca neutralitatea Moldovei să fie recunoscută la nivel internațional. Dar Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze inițiativa, pentru că neutralitatea Moldovei este deja prevăzută în Constituție.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: