realitatea.md

Vlah, o nouă scrisoare pentru Sandu pe tema neutralității din Constituție: „Încă nu e târziu să vă revedeţi poziţia”

Fostul bașcan Irina Vlah, lideră a asociației obștești „Platforma Moldova”, a publicat o nouă scrisoare deschisă adresată președintei țării Maia Sandu. Politiciana s-a arătat nemulțumită de răspunsul pe care i l-a acordat Președinția pe tema includerii în cadrul referendumului unei întrebări pe tema neutralității țării. Vlah consideră că a primit un răspuns formal la scrisoarea precedentă.

Pe 27 februarie, Irina Vlah a publicat o adresare către președinta Maia Sandu. Lidera „Platfoma Moldova” s-a arătat deranjată de răspunsul primit de reprezentanții președinției la scrisoarea sa către șefa statului.

Din start ţin să menționez că apreciez faptul că mi-aţi răspuns, prin intermediul Președinției, la propunerea mea de a introduce o întrebare suplimentară privind neutralitatea în cadrul referendumului despre integrare europeană, ce ar urma să aibă loc concomitent cu alegerile prezidențiale. Din păcate, constat că angajații de la Președinție, subalternii dvs., au tratat cu superficialitate propunerea mea, nu au intrat în esența problemei şi au oferit un răspuns formal, care, sinceră să fiu, nu face fată echipei unui președinte de ţară. Subalternii dvs. şi-au construit răspunsul preponderent pe ideea că în Constituție deja este prevăzut principiul de neutralitate, sugerând că opinia poporului nu ar trebui consultată în acest sens. Dar, Doamnă Președinte, dvs. ştiţi bine cum în realitate se respectă Constituia Republicii Moldova”, a menționat Vlah.

În acest context, ex-bașcanul Găgăuziei a îndemnat-o pe președinta Sandu să-și „revizuiască poziția” și să includă în referendumul privind integrarea europeană o întrebare despre statutul de neutralitate al Moldovei.

Mă adresez repetat către dvs. – trataţi cu maximă responsabilitate propunerea mea. Nu permiteţi nu ştiu cui să scrie răspunsuri formale în numele dvs. Mai ales că e vorba de oameni care, e absolut evident, nu au capacitatea de a intra în esenţa unei propuneri atât de importante pentru cetăţeni. Încă nu e târziu să vă revedeţi poziţia şi să suplimentaţi referendumului, pe care oricum îl veţi organiza, cu o întrebare despre neutralitate. Poporul are dreptul să-şi exprime opinia în această problemă, care acum e mai actuală decât oricând. Nu decideţi în locul oamenilor! Nu e nici logic şi nici corect să-i trataţi aşa pe cetăţeni!”, a spus Vlah.

***

Precizăm că, pe 24 decembrie 2023, președinta Maia Sandu a solicitat desfășurarea, în toamna anului 2024, a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană. În aceeași zi, la trei ani de mandat, șefa statului a anunțat oficial că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Câteva zile mai târziu, pe 28 decembrie 2023, deputații au votat în lectura a doua modificări la Codul electoral, care permit organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale.

Pe 6 februarie, fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah anunța că i-a trimis o scrisoare președintei Maia Sandu, în care i-a cerut inițierea unui referendum privind inviolabilitatea statutului de neutralitate al Republicii Moldova și neadmiterea participării țării noastre la blocurile militare. Pe 25 februarie, șeful de cabinet al șefei statului, Adrian Băluțel, a anunțat că administrația prezidențială a răspuns la scrisoarea Irinei Vlah. În replică, Băluțel a declarat că „în legea supremă a țarii noastre scrie că suntem neutri” și că „nu este și nici nu poate fi vorba despre vreo aderare la blocuri militare, pentru că asta contravine Constituției”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: