„Sunt foarte bucuroasă”: Vlah pleacă în Turcia, unde va participa la învestirea lui Erdogan în funcția de președinte

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a anunțat, pe 2 iunie, că pleacă într-o vizită oficială la Ankara, pentru a participa la inaugurarea în funcție a președintelui ales al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Guvernatoarea Autonomiei susține că va lua parte la ceremonia de învestire la invitația președintelui turc.

„Sunt foarte bucuroasă că există o asemenea oportunitate de a participa din nou la un eveniment atât de important din viața președintelui Erdogan”, a spus Irina Vlah, într-un live de pe Aeroportul Chișinău.

În intervenția sa, bașcanul a amintit proiectele susținute de Turcia în Autonomia Găgăuză și l-a felicitat pe Erdogan, din numele său personal, dar și al întregului popor al Republicii Moldova, pentru victoria sa.

Amintim că Turcia și-a ales duminică, 28 mai, președintele. În cel de-al doilea tur al scrutinului, Recep Tayyip Erdogan a obținut 52,14% dintre voturi. Astfel, liderul de la Ankara a intrat în cel de-al treilea deceniu de domnie. Cu această ocazie, mai mulți politicieni de la Chișinău, între care bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, au adresat mesaje de felicitare în adresa lui Erdogan, după victoria sa. Președinta Maia Sandu nu a făcut, însă, public, nici un mesaj adresat lui Erdogan.

Precizăm că liderul de la Ankara a fost invitat la Summitul Comunității Politice Europene, care a reunit pe 1 iunie, în Moldova, circa 50 de lideri europeni. Invitație pe care, însă, Erdogan a respins-o.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Polonia și Moldova, declarație comună la Varșovia: angajament pentru aderarea la UE și securitatea regiunii

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Poloniei a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană și pentru securitatea regiunii Europei Centrale și de Est. Documentul a fost aprobat pe 16 iunie, la Varșovia, în cadrul celei de-a XI-a sesiuni a Adunării, găzduite de Seimul Republicii Polone.

Declarația a fost semnată de vicepreședinta Parlamentului și copreședinta Adunării, Doina Gherman, și de copreședintele din partea Poloniei, Szymon Hołownia, vicemareșal al Seimului.

Pe dimensiunea integrării europene, Adunarea salută progresele înregistrate de Republica Moldova în negocierile de aderare și subliniază importanța menținerii unui sprijin politic ferm din partea statelor membre UE, pentru ca țara să își poată atinge obiectivul de aderare până în 2030. Documentul apreciază deschiderea primului cluster de negociere „Valori Fundamentale” și susține avansarea rapidă a procesului de aderare prin deschiderea, în cel mai scurt timp posibil, a negocierilor pe toate celelalte clustere, pe baza meritelor și progreselor demonstrate de Republica Moldova.

Totodată, este recunoscut angajamentul autorităților Republicii Moldova față de reforma statului de drept, combaterea corupției, modernizarea administrației publice și consolidarea societății civile, evidențiindu-se rolul Poloniei ca partener de referință în acest proces, prin cooperare la nivel de experți, programe de asistență pentru dezvoltare și transfer de experiență legislativă.

Pe dimensiunea securității, Adunarea Parlamentară subliniază că atât Republica Moldova, cât și Polonia, în calitate de state care se învecinează direct cu zona de conflict, resimt consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, cu impact negativ asupra situației de securitate, a stabilității economice și a rezilienței sociale. Declarația salută solidaritatea manifestată de autoritățile și cetățenii celor două state față de Ucraina, precum și sprijinul oferit refugiaților ucraineni, și reafirmă sprijinul politic pentru Ucraina în eforturile sale de apărare a păcii, libertății și integrității teritoriale.

Documentul reafirmă totodată sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, susținând consolidarea cooperării în domeniul securității frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere și consolidarea rezilienței autorităților Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită la 25 iulie 2011, la Chișinău, fiind un organ consultativ interparlamentar care are misiunea de a elabora puncte de vedere comune privind probleme și proiecte de interes bilateral. Adunarea se reunește în sesiuni plenare convocate anual, alternativ în Republica Moldova și Polonia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: