Facebook/Irina Vlah

Vlah rămâne fără conturi bancare, după ce Moldova a aplicat sancțiunile Canadei. Reacție: „Show-ul continuă”

Conturile Irinei Vlah urmează să fie blocate. Consiliul Interinstituțional de Supervizare a decis aplicarea sancțiunilor Canadei, instituite împotriva activităților de interferență ale Rusiei în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat premierul Dorin Recean. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat va bloca, în termen de 2 zile de la identificare, fondurile și resursele economice ale Irinei Vlah. 

„Nu vom tolera ca securitatea națională să fie călcată în picioare și transformată în jucăria unor portavoce ale Kremlinului. Toți au obligația să respecte legea, iar cei care o încalcă și lucrează în interesul unui stat străin pentru a destabiliza Republica Moldova vor fi sancționați corespunzător, indiferent de cât de tare se victimizează pentru a obține scor electoral”, a declarat Recean.

La momentul de față, lista persoanelor fizice și juridice în privința cărora se aplică măsuri restrictive internaționale și s-a dispus blocarea fondurilor este următoarea: Evghenia Guțul, Mihai Vlah, Irina Vlah, Iurii Cuznetov, Ilia Uzun, Victor Petrov, Nelli Parutenco, Natalia Parasca, Dumitru Chitoroagă, Dmitri Buimistru, Alexei Lungu, Veaceslav Valico, Victoria Furtună, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi, Chiril Guzun, Asociația Obștească „Scutul Poporului” și Blocul Politic Pobeda/Victorie.

Solicitată de NewsMaker, purtătoarea de cuvânt al Partidului Inima Moldovei condus de Irina Vlah, a catalogat decizia autoritățile drept „show” menit să reducă oponenții „la tăcere”

„Show-ul continuă. Mai întâi regimul galben umblă și se roagă pe la cancelariile străine să introducă liderul formațiunii noastre pe lista de sancțiuni. Apoi, făcând trimitere la aceasta, iau masuri restrictive la nivel național. Totul se face pentru a ne reduce la tăcere. Dar cu cât mai multe presiuni se fac, cu atât devenim mai puternici și mai motivați să continuăm lupta cu cel mai odios regim din toate câte au fost la guvernare în Republica Moldova”, a menționat purtătoarea de cuvânt.

***

Amintim că Canada a anunțat sancțiuni împotriva mai multor persoane și structuri din Republica Moldova. Decizia a fost publicată pe 28 august și motivată drept „activități de ingerință rusă înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025”.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Canadei, sancțiunile prevăd înghețarea bunurilor și interzicerea oricăror tranzacții financiare cu persoanele și organizațiile vizate, precum și declararea acestora drept inadmisibile pe teritoriul canadian.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters/Alexey Pavlisjak

750 de persoane au fost evacuate din Oleşki, orașul ucrainean aflat sub ocupație rusă din 2022

750 de locuitori ai orașului Oleşki, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă din 2022, au fost evacuați în cadrul misiunii umanitare desfășurate în timpul unui armistițiu local, negociat cu medierea primei doamne a SUA, Melania Trump. O parte dintre evacuați, care au ales să ajungă pe teritoriul controlat de Kiev, au sosit sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Gomel din Belarus, de unde urmează să fie transportați în Ucraina.

Potrivit publicației Meduza, încheierea misiunii umanitare a fost anunțată pe 30 octombrie de ombudsmanii pentru drepturile omului din Rusia și Ucraina, Iana Lantratova și Dmitro Lubineț. Lantratova a precizat că operațiunea s-a desfășurat fără incidente.

Convoiul umanitar a fost format din 25 de autobuze, nouă ambulanțe și vehicule speciale destinate transportării persoanelor imobilizate la pat. Locuitorii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să plece în Rusia sau în teritoriile controlate de Ucraina.

Persoanele care au ales să ajungă în teritoriile controlate de Kiev au fost transportate inițial cu autobuzele până în orașul Anapa, din sudul Rusiei. Ulterior, acestea au fost transportate cu avionul la Gomel, în Belarus.

Potrivit liderului fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, toate cele patru aeronave care transportau locuitori din Oleşki au aterizat deja la Gomel. Acesta a anunțat că evacuații, împreună cu delegația ucraineană, urmau să ajungă în Ucraina în câteva ore.

Operațiunea a fost posibilă în urma unui acord privind încetarea temporară a focului în zona orașului Oleşki, încheiat cu medierea primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

Armistițiul a intrat în vigoare în dimineața zilei de 27 octombrie și urmează să expire în seara zilei de 1 noiembrie. În această perioadă, cele două părți au permis desfășurarea operațiunii de evacuare, precum și livrarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Oleşki se află în partea regiunii ucrainene Herson controlată de Rusia. Orașul s-a confruntat cu o criză umanitară, pe fondul războiului și al dificultăților de aprovizionare cu alimente și medicamente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: