sîrbu
Максим Андреев, NewsMaker

„Voi continua să ajut colegii din partid și Parlament”. Sergiu Sîrbu a dezvăluit cu ce se ocupă de când nu mai e deputat

Ex-deputatul Sergiu Sîrbu a anunțat cu ce se ocupă de când a pierdut fotoliul din Parlament. Într-un mesaj publicat pe 2 septembrie, acesta a menționat că a devenit expert electoral în cadrul OSCE/ODIHR și șef al Centrului pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului. De asemenea, Sîrbu își continuă studiile de doctorat în domeniul drept constituțional.

„Voi continua să ajut colegii din partid și Parlament cu expertiză juridică, legislativă, electorală etc, fără implicare directă în politică”, a scris Sergiu Sârbu.

Acesta a precizat că își continuă studiile de doctorat și va realiza o cercetare pe domeniul dreptul constituțional și a preluat conducerea Centrului pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor omului. Ex-parlamentarul a mai adăugat că în calitate de „expert electoral” înregistrat la OSCE/ODIHR, în măsura posibilităților, intenționează să pună în aplicare „experiența electorală de circa 18 ani” pentru a participa la misiuni de monitorizare a alegerilor în statele membre OSCE.

Amintim că Sergiu Sîrbu a reprezentat 4 partide timp de 10 ani: Partidul Comuniștilor, Partidul Democrat, Partidul Pro Moldova și Partidul „ȘOR” (în luna iulie a devenit vicepreședinte al acestuia).

Facebook/Sergiu Sîrbu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Igor Grosu

Igor Grosu: Republica Moldova vrea să producă drone pentru uz intern, nu pentru export

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că legislativul intenționează să modifice legislația pentru a permite producția de drone în Republica Moldova, în scopul acoperirii necesităților interne. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitatea te privește”, difuzată de RLive.

„Noi avem astfel de planuri – și aici e rolul Parlamentului – de a modifica legislația pentru a permite desfășurarea a astfel de activitate economică, de producere. Pentru că, acum, legislația nu permite lucrul acesta. Dar repet, asta o vom face pentru noi, pentru a ne asigura pe noi. Cineva iarăși specula ieri că facem ca să exportăm. Doamne, de am avea pentru noi, pentru a asigura necesitățile. Și nu e vorba doar de partea de apărare. Lucrurile acestea se folosesc și în situații excepționale, și atunci când trebuie să survolezi un spațiu în care să cauți unde s-a rătăcit un cetățean, un accident rutier, în agricultură”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, președintele Parlamentului a afirmat că nu consideră întâmplătoare incidentele de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova, în contextul invaziei ruse în Ucraina.

Amintim că, în iunie, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare, destinate combaterii aparatelor de zbor care încalcă spațiul aerian național. Șefa statului a precizat că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare.

Pe 8 octombrie, Igor Grosu a dezmințit speculațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Republica Moldova ar urma să producă drone pentru Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: