civic.md

Voluntarii Corpului Păcii revin în Republica Moldova

Întrerupt pe perioada pandemică, proiectul „Voluntarii Păcii” revine în Republica Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii Viorel Ursu. Potrivit diplomatului, voluntarii americani vor reveni în țara noastră până la sfârșitul anului 2023. 

„Până la sfârșitul anului acesta Programul Voluntarii Corpului Păcii/ Peace Corps Volunteers va reveni în Republica Moldova”, a spus Viorel Ursu, la Vocea Basarabiei.

La precizarea că „a fost o perioadă când s-a întrerupt cooperarea pe această dimensiune”, diplomatul a menționat: „A fost perioada pandemiei, deci nu era o decizie politică, era vorba de securitate”.

Ursu a adăugat că „mulți cunosc acei voluntari și impactul pe care îl au ei asupra unor comunități, în special în sate, unde ei predau limba engleză, încurajează oamenii să se asocieze și să promoveze dezvoltarea comunitară”.

Corpul Păcii SUA a dispus evacuarea personalului său din Moldova pe 17 martie 2020. În acest sens a fost pregătită o cursă charter. De asemenea, cu această cursă au putut zbura și alți cetățeni americani, care doreau să părăsească Republica Moldova.

Corpul Păcii este o agenție guvernamentală apolitică din SUA fondată cu scopul de a sprijini popoarele în curs de dezvoltare și pentru a promova prietenia și pacea în lume, menționează Institutul Muncii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nivelul lacului de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu 45 cm în doar două săptămâni. Hajder: Aportul de apă este „alarmant de redus”

Aportul de apă în bazinul superior al Nistrului se menține la un nivel „alarmant de scăzut” în raport cu valorile obișnuite pentru această perioadă, susține ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Oficialul a anunțat, pe 14 septembrie, pe rețelele de socializare, că nivelul lacului de acumulare Novodnistrovsk a coborât cu 45 de centimetri în primele două săptămâni ale lunii septembrie.

Potrivit sursei citate, în prima jumătate a acestei luni, media zilnică a intrărilor de apă în lacul de acumulare Novodnistrovsk a fost de doar 22,7 m³/s, în timp ce deversările au fost menținute la un debit de 60 m³/s, conform deciziei Comisiei Nistrene din 28 august 2026. Din cauza acestei diferențe mari între intrări și ieșiri, rezerva de apă din lacul de acumulare Novodnistrovsk continuă să scadă într-un ritm accelerat.

Astfel, dacă la 1 septembrie nivelul apei în lacul de acumulare era de 111,83 m, astăzi acesta a coborât la 111,38 m – o scădere de 45 cm în doar două săptămâni.

„Deși pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat precipitații în ultimele zile, în bazinul superior din Ucraina ploile nu au fost suficiente pentru a îmbunătăți nivelul apei în lacul de acumulare”, precizează ministrul Gheorghe Hajder.

Potrivit acestuia, Comisia Nistreană urmează să se întrunească pe 14 septembrie pentru a analiza evoluția hidrologică și a lua noi decizii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: