Игорь Чекан, NewsMaker

Vom avea un procuror general până la parlamentare? Ce spune președintele CSP

Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, susține că, potrivit legii, în cel mult șase luni de la data anunțării vacanței funcției — 27 mai — trebuie numit un procuror general, ceea ce înseamnă cel târziu în luna noiembrie. Totuși, el a menționat că planul prealabil al CSP-ului este ca „în septembrie să avem un procuror general”.

La emisiunea „Cutia Neagră Plus” de la TV8, Obadă a declarat că, potrivit legii, în cel mult șase luni de la data anunțării vacanței funcției — 27 mai — trebuie numit un procuror general cu mandat deplin. „Respectiv, luna de final ar fi noiembrie. (…) Asta e maximum ce ne oferă nouă legea. Noi am oferit timp începând cu luna iunie până pe 21 iulie inclusiv (nota red. perioada de depunere a dosarelor). Doritorii de a-și asuma mandatul de procuror general pot depune cerere, scrisoare de motivare, concept de management”, a menționat președintele Consiliului Superior al Procurorilor.

Obadă a declarat că, până în prezent, nu a fost depus niciun dosar în acest sens. „Experiența anilor precedenți ne arată că în ultima zi, în ultima oră, de regulă depun toți”, a precizat el.

Întrebat dacă vom avea un procuror general nou până la alegeri, Obadă a răspuns: „Eu sper că da, fiindcă perpetuarea interimatelor, mai ales din perspectiva procurorului general, generează disfuncționalitate sistemică și descurajează în general sistemul procuraturii. Noi avem nevoie de un procuror general pe mandat, asumarea mandatului deplin. De asta – 21 iulie termen limită de depunere. Noi în 20 de zile, cel mult, trebuie să publicăm lista celor care sunt admisibili pentru interviu și să realizăm interviul. Eu presupun că până pe 11 august, noi trebuie să avem deja lista publicată a celor care sunt admisibili. Între timp noi acumulăm materiale de la ANI, SIS și CNA, comisia medicală – să avem tot pachetul de acte și eventual în perioada săptămânii 11-15 august ar trebui teoretic, dacă e tot ok, să avem și interviul fixat”.

El a spus că planul prealabil al CSP-ului este ca „în septembrie să avem un procuror general”.

***

Funcția de procuror general a devenit vacantă după numirea lui Ion Munteanu în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Între timp, Alexandru Machidon a fost numit procuror general interimar al Republicii Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: