„Vom protesta” VS. „mai multe opțiuni pentru pasageri”: Poziții opuse între transportatori privind  suspendarea autorizației pentru „gara” de pe Calea Moșilor

Terminalul rutier improvizat din apropierea Gării de Nord a împărțit transportatorii în două tabere. În timp ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță proteste pe 12 februarie, acuzând tolerarea unei activități neautorizate, Uniunea Transportatorilor și Drumarilor susține că terminalul a fost inițial autorizat legal și realizat cu investiții private, iar retragerea autorizației trebuie să respecte proceduri clare și previzibile. Mai mult, potrivit organizației, trebuie încurajată deschiderea a astfel de terminale, pentru a oferi servicii cât mai calitative.

Uniunea Transportatorilor și Drumarilor anunță că urmărește evoluțiile legate de funcționarea și ulterior suspendarea terminalului de lângă Gara de Nord, subliniind că procedura ridică probleme de predictibilitate și respectare a principiilor de drept administrativ. Potrivit UTD, sectorul are nevoie de stabilitate și încredere în instituții, nu de incertitudine și arbitrar.

Organizația atrage atenția că închiderea terminalului nu aduce beneficii nici pasagerilor, nici operatorilor. Pasagerii pierd acces la servicii moderne și opțiuni suplimentare, operatorii suportă pierderi investiționale și aglomerarea infrastructurii rămase, iar bugetul public este privat de venituri fiscale, într-un context deja sensibil pentru investiții.

Totodată, UTD pledează pentru un cadru de reglementare mai permisiv și mai predictibil, orientat spre susținerea investițiilor private și dezvoltarea infrastructurii de transport. Libertatea economică și posibilitatea de a crea noi terminale sunt considerate esențiale pentru modernizarea sectorului, poziție reiterată și în cadrul Strategiei naționale de mobilitate 2030.

„UTD remarcă drept un fenomen neobișnuit faptul că, într-o ramură economică ce necesită investiții, modernizare și extindere a capacităților, unii actori solicită închiderea unor facilități, în loc să pledeze pentru crearea unor noi oportunități, alternative și soluții pentru pasageri. Avem tot respectul pentru toate asociațiile patronale din domeniu și pentru dreptul lor legitim de a protesta. Noi însă am prefera să milităm împreună pentru mai multe oportunități pentru transportatori, mai multe opțiuni pentru pasageri, infrastructură modernă, instituții puternice și primat al dreptului”, potrivit unui comunicat.

Amintim că pe 5 februarie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat vă va protesta pe 12 februarie, fiind nemulțumiți de „inacțiunile” Agenției Naționale Transport Auto din Chișinău, care ar ar favoriza menținerea unei activități ilegale de transport în apropiere de Gara de Nord, unde ar funcționa o gară improvizată și neautorizată.

APOTA a avertizat încă din ianuarie că va organiza un protest în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Pe 28 ianuarie, asociația a cerut reprezentanților ANTA și Ministerului Infrastructurii să intervină la „așa numita autogară amplasată pe str. Calea Moșilor 2/A” din capitală. În reacție, ANTA a declarat că a aplicat sancțiuni și a solicitat operatorilor prezentarea contractelor cu autogări autorizate, însă o parte dintre aceștia au cerut prelungirea termenului, invocând proceduri judiciare, aspect analizat pentru „respectarea drepturilor legale și evitarea perturbării transportului public”.

În perioada menționată, erau operate aproximativ 30 de rute regulate din mai multe raioane din regiunea de Nord a țării, iar „sistarea imediată și integrală a acestora ar fi avut un impact direct asupra mobilității cetățenilor”, potrivit ANTA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei

Sindicatele din educație și știință suspendă protestul din 1 septembrie, dar avertizează cu acțiuni „mai ferme”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a anunțat că a decis suspendarea protestului anunțat anterior pentru data de 1 septembrie. Potrivit Federației, motivul suspendării este angajamentul exprimat de premier privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027. În același timp, Federația a declarat că pe 1 septembrie are negocieri „pentru identificarea unor soluții echitabile” cu Ministerul Educației, la care vor participa și premierul, iar, în cazul în care angajamentele asumate nu vor fi respectate, își rezervă dreptul de a reveni la acțiuni sindicale „mai ferme”.

Pe 28 august, Federația a anunțat că, la ședința lărgită a Biroului Executiv a organizației, s-a decis ca „acțiunile de protest anunțate anterior pentru data de 1 septembrie să fie suspendate, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile”.

„Decizia vine în urma acțiunii de protest din 19 august 2026 și a ecoului provocat de această acțiune, prin care angajații din Educație și Știință au transmis un mesaj ferm: salariile din ramură trebuie majorate, iar problemele salariale nu mai pot fi amânate. Un argument important pentru suspendarea protestelor îl constituie angajamentul exprimat de prim-ministru privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027”, a comunicat Federația.

Organizația consideră că, în prezent, este necesar „să fie valorificat dialogul social și să fie oferită o șansă reală negocierilor pentru identificarea unor soluții concrete, echitabile și sustenabile”. „Negocierile demarează cu ședința Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură – FSES-MEC (nota red. Ministerul Educației și Cercetării), pe data de 1 septembrie 2026. Importanța acestor negocieri este subliniată și prin faptul că la întrunire va fi prezent și primul-ministrul, dl Vasile Tofan”, a precizat organizația.

Potrivit Federației, „suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări”. „FSEȘ va urmări cu maximă atenție respectarea angajamentelor asumate de autorități și va insista ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și cu celelalte instituții responsabile să se desfășoare într-un cadru transparent, responsabil și constructiv. (…) În cazul în care angajamentele asumate nu vor fi respectate sau negocierile nu vor conduce la rezultate corespunzătoare așteptărilor legitime ale angajaților, Federația își rezervă dreptul de a reveni la acțiuni sindicale mai ferme”, a comunicat Federația Sindicală a Educației și Științei.

***

Amintim că, pe 19 august, Federația Sindicală a Educației și Științei a desfășurat o acțiune de protest în centrul capitalei. Manifestanții au cerut „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. În fața protestatarilor au ieșit premierul Vasile Tofan, ministrul Educației Dan Perciun și ministra Finanțelor Victoria Belous. În timpul discursului, ministrul Dan Perciun a fost huiduit de protestatari, la care premierul i-a luat apărarea. În același timp, Tofan a spus că înțelege dezamăgirea manifestanților. Detalii AICI. Între timp, solicitările manifestanților au fost expuse într-o rezoluție, citită în prezența premierului și a ministrului Educației, și transmisă personal lui Vasile Tofan. În același timp, manifestanții au anunțat că, pentru 1 septembrie, au programat un marș în Chișinău. Detalii AICI.

În aceeași zi, premierul a ieșit într-o conferință de presă, în cadrul căreia a anunțat că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut scuze că majorările promise au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii AICI. Potrivit ministrului Educației, de la 1 ianuarie, un profesor fără grad didactic ar urma să primească 12.335 de lei, față de 10.780 de lei în prezent, iar pentru unele categorii creșterea ar putea ajunge la peste 30%. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: