„Vom veni cu stimulente”. Buzu a anunțat câte primării din Moldova au agreat amalgamarea voluntară

Primăriile implicate în procesul de amalgamare voluntară vor primi stimulente financiare, iar în perioada următoare vor fi simplificate și procedurile birocratice. Anunțul a fost făcut pe 3 februarie de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, într-un interviu pentru IPN. Acesta a precizat că, actualmente, peste 320 de primării sunt antrenate în acest proces și se așteaptă ca numărul lor să crească.

„Eu cred că acest număr va crește pentru că noi vom veni în scurt timp cu modificări la legislație prin care vom simplifica procedura de amalgamare. Deci, primăriile vor fi implicate într-un proces de amalgamare, voluntar, fără a fi nevoie să se organizeze alegeri anticipate. Noi putem să pregătim procesul, iar alegerile vor avea loc în data alegerilor locale generale din 2027. Vom veni cu stimulente și pe termen lung, și pe termen scurt”, a explicat acesta.

În ceea ce privește stimulentele pentru primării, Buzu a menționat că se urmăresc modificările la cadrul normativ în care primăriile primesc resurse proprii și se propune extinderea bazei fiscale pentru a avea „localități puternice”.

„Să investim mai mult în formarea profesională a colegilor noștri din administrația publică locală, să le oferim suport, să digitalizăm. Lucrăm acum și cu colegii de la Cadastru, cu colegii de la ASP, pentru a simplifica cât mai multe procese birocratice în procesul de amalgamare”, a mai spus el.

În același timp, conform oficialului, amalgamarea voluntară va deveni normativă. Mai exact, în localitățile unde numărul populației este mic și nu s-a recurs la procedură benevol, aceasta va fi implementată prin lege.

„Vom discuta cu ei și pentru ele va fi administrat un proces de amalgamare normativă, în care nu vor fi prezente anumite stimulente. Și ele vor trece prin acest proces în baza unei legi. Mai mult, procesul de amalgamare normativă și voluntară va fi valabil și accesibil și după 2027, deci după alegerile din 2027”, a spus Buzu.

Satele nu vor dispărea

În urma reformei administrației publice, localitățile rurale nu vor dispărea, așa cum se vehiculează în spațiul public, a dat asigurări secretarul general al Guvernului. 

„Noi am investit în sute de grădinițe, case de cultură, iluminat stradal, apă și canalizare. Așa înfloresc și se dezvoltă satele. De aceea, noi spunem că comunitățile se vor dezvolta dacă vor avea primării puternice. Aceasta este miza noastră. Satele vor rămâne, nimeni nu atentează la identitatea satelor, serviciile vor rămâne, serviciile vor fi și mai bune, și mai calitative, și mai multe. Asemenea tentative de dezinformare a cetățenilor am avut atunci când am inițiat și reforma RESTART, când spuneau că vom lua serviciile de la cetățeni, de la comunitate, de la cei mai vulnerabili, și de fapt s-a întâmplat invers”, a mai adăugat acesta.

Astfel, odată ce reforma va fi finalizată, potrivit lui Alexei Buzu, va fi extinsă rețeaua de centre unificate de prestare a serviciilor, care se vor regăsi în primăriile amalgamate. 

„Ca să înțelegeți, o primărie, în prezent, noi am calculat, prestează 22 de servicii administrative. În aceste centre unificate, în prezent, se prestează 120 de servicii. Servicii incluzând cadastru, Casa Națională de Asigurări Sociale, ASP, Starea Civilă și așa mai departe.  Noi ne propunem ca în acest an să creștem numărul de servicii prestate la 600”, a conchis acesta.

Guvernul a anunțat pe 20 ianuarie că începe consultări pentru reforma administrației publice locale. Conceptul urmează să fie prezentat către începutul lunii martie, iar implementarea s-ar putea produce toamna.

Guvernul a stabilit că teritoriul unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să aibă minimum 3.000 de locuitori, cu o posibilă deviere de până la 10% în anumite situații. Distanța dintre centrul administrativ al unității și oricare dintre unitățile care o alcătuiesc nu trebuie să depășească 25 de kilometri sau maximum 30 de minute de deplasare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

protv.md

Parcarea de captură de la Telecentru va avea două scări și un lift? Ce spune pretorul

Proiectul parcării de captură de sub podul de la Telecentru prevede și montarea a două scări. Acestea, care vor avea ca scop să ofere acces către strada Miorița, vor fi instalate sub pod. Totodată, se examinează posibilitatea instalării unui lift pentru persoanele cu nevoi speciale. Despre acest lucru a anunțat pretorul sectorului Centru al capitalei, Vadim Hîncu.

Într-o intervenție video pe rețelele de socializare, Hîncu a spus că parcarea, care are o capacitate de peste 250 de locuri, încă nu este finalizată.

„Încă mai sunt lucrări care trebuiesc să fie efectuate. Una din ele este instalarea camerelor video pentru securitatea celor care vor parca aici mașinile, accesul transportului public, care va putea lua de aici oamenii care parchează mașinile. Nu în ultimul rând, accesul către strada Miorița, care va fi efectuat prin două scări, care vor fi instalate chiar la intersecție, sub podul de la Miorița. Se proiectează și un lift pentru persoanele cu dizabilități, care anume va face legătura cu strada Miorița. La momentul dat, se analizează dacă peretele de sprijin va fi sigur pentru instalarea acestui lift”, a comunicat Hîncu.

Amintim că, la începutul luni august, primarul capitalei, Ion Ceban, anunța că se lucrează la mai multe parcări de captură, inclusiv cea de pe șoseaua Hîncești, de sub podul din cartierul Telecentru.

Proiectul a stârnit mai multe critici pe rețelele de socializare. A reacționat și fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Victor Chironda, care a declarat că parcările de captură sunt destinate transferului din autoturisme în transportul public. Potrivit lui Chironda, stația de transport public trebuie să fie aproape de parcare, iar accesul la aceasta să fie facil, fără scări, traversări sau alte mijloace de transport. „Așteptăm să vedem cum în fiecare dimineață oamenii lasă mașinile sub pod și merg pe jos un kilometru, pe la str. Sprâncenoaia ca să iasă de sub pod (la intrarea dinspre Ialoveni, la str. Sihastrului nu este trecere pietonală), așteaptă circa 3 minute la semafor (cu una dintre cele mai lungi faze din oraș) ca să ajungă la stația de la str. Miorița (cea mai apropiată spre Centru)”, menționa Chironda.

Proiectul a fost criticat și de vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov. Acesta a spus că, în condițiile actuale, accesul la transportul public durează peste opt minute. Totodată, Ivanov a menționat că nu există nicio trecere de pietoni care să asigure accesul către stația de transport public.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: