Acordurile bilaterale privind regimul fără vize dintre Republica Moldova și țările-membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) continuă să rămână în vigoare. Actualmente, funcționarea acordurilor respective nu este amenințată de nimic. Precizările au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi în cadrul ediției din 1 iulie a emisiunii „Novaya Nedelea”, de la TV8.
„Am răspuns de mai multe ori la această întrebare. Ea este adesea ridicată de propaganda rusă și pro-rusă. Avem acorduri bilaterale cu toate țările CSI, cu excepția a două (Tadjikistan și Kârgâzstan – n. r.). Nimic nu amenință regimul fără vize”, a declarat Mihai Popșoi.
În același timp, șeful diplomației de la Chișinău a negat zvonurile privind introducerea iminentă a unui regim de vize cu Rusia.
„Până când, la etapa actuală, această chestiune nu este pe agenda de discuții. Așa problemă nu există. În prezent, avem un acord în vigoare cu Federația Rusă privind regimul fără vize. Și nu există nimic care să împiedice acest acord”, a precizat acesta.
Precizăm că, anul trecut, Parlamentul Republicii Moldova a denunțat peste 50 de acorduri cu CSI. De asemenea, deputații au examinat un proiect de lege care prevede denunțarea acordului privind regimul fără vize cu cetățenii statelor membre ale CSI. Atunci, ministrul de Externe Mihai Popșoi a declarat că retragerea din acest acord nu prezintă riscuri pentru cetățeni, deoarece Moldova are acorduri bilaterale privind regimul fără vize cu aproape toate țările CSI.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!