Andrei Mardari/NewsMaker

Voronin a cerut să fie informat despre numărul deputaților vaccinați. Răspunsul lui Grosu (VIDEO)

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin a cerut să fie informat despre numărul deputaților care s-au vaccinat împotriva coronavirusului. Declarații în acest sens au fost făcute de Voronin la începutul ședinței legislativului, astăzi, 13 august.

Inițial, președintele parlamentului, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputații prezenți în sala de ședință să poarte măști de protecție.

„Am o rugăminte. Toată lumea prezentă în sală să poarte măști din respect față de colegi, de cei apropiați și de medici. Vedeți cu toții tendințele care sunt și ele nu sunt deloc îmbucurătoare. De aceea, haideți să fim noi, parlamentarii, un exemplu pentru cetățenii Republicii Moldova”, a spus Igor Grosu.

Ulterior, Vladimir Voronin a intervenit cu o replică. „Eu aș dori să cunosc câți deputați sunt vaccinați și câți nu”, a declarat Voronin.

„Bună intervenție, domnule președinte. Eu am rugat colegii din secretariat, deoarece sunt mulți deputați noi, să vină cu astfel de informații. Rog deputații să fie receptivi și să spună. Nu contează dacă s-au vaccinat în țară sau în afara țării. Să ne prezinte informația și să știm câți suntem vaccinați”, a mai spus Grosu.

Menționăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost administrate 1.111.680 doze de vaccin anti-COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Hîncești: un bărbat de 63 de ani a murit după ce ATV-ul său s-a răsturnat

Un bărbat de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în extravilanul satului Caracui, raionul Hîncești. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Accidentul s-a produs în jurul orei 16:10.

Potrivit IGP, bărbatul se afla la ghidonul unui ATV și ar fi pierdut controlul asupra acestuia. Preliminar, vehiculul a derapat și s-a răsturnat, iar bărbatul a decedat în urma traumatismelor suferite.

Polițiștii din Hîncești investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: