Votat în lectură finală: Moldova a denunțat acordurile privind activitatea televiziunii interstatale MIR

Acordurile privind activitatea Teleradiocompaniei „MIR” a fost denunțate. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament.  

Potrivit documentului, se urmărește scopul de a proteja spațiul audiovizual național și de a asigura securitatea informațională, ținând cont actuală regională și pericolul la adresa securității naționale, cauzat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei.

De menționat că, în perioada anilor 2000 – 2022, din bugetul de stat către reprezentanța din Moldova a companiei „MIR” au fost achitate mijloace financiare în valoare de 40,3 milioane lei.

„MIR” este o structură media a Comunității Statelor Independente (CSI) și fondatoarea posturilor de televiziune „Mir TV” și „Mir 24”, care nu deține licență de emisie eliberată de Consiliul Audiovizualului și, respectiv, nu este furnizor de servicii media aflat sub jurisdicția Republicii Moldova.

Mai mult, în prezent, retransmiterea acestor posturi TV este suspendată pe perioada stării de urgență, după emiterea unei dispoziții în acest sens de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit documentului, pe perioada țării de urgență, în Republica Moldova este interzisă difuzarea sau retransmisia programelor produse în statele care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu anumite excepții.

Inițiativa legislativă a fost votată, în a doua lectură, de 56 de deputați.

***

Pe 20 martie, autoritățile Moldovei au anunțat că acordul cu privire la garanțiile de drept și internațional în vederea activității libere și independente a Teleradiocompaniei „MIR” ar putea fi denunțat. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană s-au convocat într-o ședință și au avizat pozitiv o inițiativă a Guvernului care prevede acest lucru.

Ulterior, membrul Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia Alexandr Brod a declarat că Moldova „continuă să adopte cea mai proastă experiență rusofobă a Occidentului, limitând activitatea mass-mediei ruse”. El a amintit de situația cu compania MIR. „Astfel de acțiuni pot fi calificate cu încredere drept discriminare severă împotriva rușilor din Moldova, al căror număr este de peste 200 de mii de oameni”, a conchis el.

Pe 4 aprilie, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a anunțat că „în premieră, țara noastră nu va oferi bani pentru televiziunea interstatală MIR”. Reprezentantul Guvernului a adăugat că „Republica Moldova, din banii contribuabililor, va oferi zero lei pentru propagandă și dezinformare”.

La sfârșitul lunii aprilie, reprezentanții televiziunii interstatale MIR au anunțat că dau în judecată Ministerul Finanțelor, după ce autoritățile nu au transferat companiei 2,6 milioane de lei ce urmau să fie alocați din bugetul de stat în 2022. Prima ședință pe caz va avea loc în noiembrie 2023.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: