Igor Dodon
Максим Андреев, NewsMaker

„Votați, să fie ștampila”. Mesajul lui Dodon pentru moldovenii din Rusia care așteaptă amnistia migrațională (VIDEO)

Președintele în exercițiu Igor Dodon susține că, dacă după 15 noiembrie, va obține al doilea mandat, va iniția a doua etapă a amnistiei migranților moldoveni care lucrează în Rusia. Candidatul la prezidențiale a înaintat, însă, și o condiție. În cadrul ediției „Igor Dodon răspunde” din 6 noiembrie, acesta a declarat că, în opinia sa, beneficiari trebuie să fie, în primul rând, cei care au participat la alegeri.

„Vă promit că, în calitate de președinte, la începutul următorului an, voi asigura o nouă amnistie. Dar în același timp, vă spun că, în primul rând, de amnistie trebuie să beneficieze cei care au ștampila că au votat în cadrul alegerilor. Sunt cetățeni activi – trebuie ajutați. Ei au grijă de ceea ce se întâmplă în țară. De aceea: votați, să fie ștampila, iar noi ne vom strădui ca, în primul rând, pentru aceștia să fie amnistierea migrațională, mă refer la cei care lucrează în Rusia”, a declarat Igor Dodon.

Candidatul susținut de PSRM a amintit că în Federația Rusă sunt stabiliți „sute de mii de cetățeni”.

„De ce nu au ieșit la alegeri? Ce așteptăm? Ca la putere să vină un președinte împotriva Rusiei, care să strige „valiza, gara, Rusia”? Sau care va numi Rusia agresor. Clar lucru că nu va fi nicio amnistiere în acest caz”, a mai declarat Dodon.

De menționat că, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, Igor Dodon a declarat că Maia Sandu a ar fi spus în cadrul unui interviu pentru portalul Gordon că „Rusia este un stat agresor”, lucru care nu este adevărat.

***

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, în cadrul alegerilor prezidențiale din turul I de scrutin, la secțiile de votare din Federația Rusă s-au prezentat 5 603 de alegători, cetățeni ai R. Moldova, iar numărul de voturi valabil exprimate a fost de 5 573. Peste jumătate dintre voturi au fost în susținerea lui Renato Usatîi (2413). Pentru Igor Dodon au votat 2292 de moldoveni din Rusia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: