Wizz Air se întoarce în Moldova? Administrația Aeroportului Chișinău s-a întâlnit, la Budapesta, cu conducerea companiei

O delegație a Aeroportului Internațional Chișnău a avut o întrevedere cu conducerea companiei ungare Wizz Air. Potrivit reprezentanților Aeroportului, în cadrul întâlnirii s-a discutat, printre altele, despre „buna” conlucrare dintre instituție și operatorul aerian. 

Pe 28 iunie, Aeroportul Internațional Chișinău a emis un comunicat în care a anunțat că ieri, la Budapesta, a avut loc ședința comună dintre instituție și conducerea companiei Wizz Air. Delegația Aeroportului a fost condusă de Constantin Vozian, administratorul interimar, și Oleg Tulea, Ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria. De cealaltă parte, delegația Wizz Air a fost condusă de Robert Carey, președintele companiei aeriene.

Wizz Air a apreciat buna conlucrare pe care o are în prezent cu administrația Î.S. ,,Aeroportul Internațional Chișinău”. În cadrul discuțiilor părțile au avut un schimb de opinii privind domeniile de interes comun: au fost abordate subiecte despre dezvoltarea aviației civile din Republica Moldova, despre ultimile noutăți legate de politica tarifară a aeroportului și despre programul de reduceri în curs de elaborare. Discuțiile au fost unele constructive și sunt un pas important în direcția creării unui mediu concurențial sănătos, de care să beneficieze atât companiile aeriene, cât și consumatorii”, se arată în comunicat.

Totodată, se menționează că „conducerea aeroportului depune eforturi maxime pentru atragerea operatorilor aerieni pe aeroportul din Chișinău și speră că eforturile sale se vor încheia cu succes”.

Precizăm că, în comunicatul Aeroportului, nu se menționează dacă la întrevedere s-a discutat despre o posibilă revenire a operatorului aerian Wizz Air în Republica Moldova.

***

Amintim că, pe 27 februarie 2023, Wizz Air a anunțat că, din 14 martie, își suspendă activitatea în Republica Moldova. Reprezentanții companiei aviatice au invocat „motive de securitate”.

De asemenea, Wizz Air informase că va oferi zboruri suplimentare din Iași, care ar putea veni în sprijinul cetățenilor moldoveni. Este vorba de o nouă rută de la Iași către Berlin, precum și creșterea frecvenței zborurilor către Barcelona, ​​Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton și Treviso din Iași, care este cea mai apropiată destinație din reţeaua Wizz Air.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Polaris, care vrea să opereze zboruri comerciale, respinge zvonurile despre legături cu Recean: ce spune despre proprietari

Compania Polaris, care se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian pentru a opera zboruri comerciale, neagă că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Aceasta susține că nu are conexiuni nici cu alte persoane care dețin funcții publice. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru MoldStreet, în care compania a declarat cine sunt asociații săi, precum și managerul responsabil.

Compania a declarat că în spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora ar avea legături cu persoane publice și ar beneficia de un tratament preferențial în procesul de certificare. „Aceste afirmații sunt false”, a menționat compania.

Compania Polaris Aviation Group susține că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor. Domnul Dorin Recean nu este și nu a fost niciodată asociat, beneficiar efectiv, finanțator, consultant sau parte în vreun raport juridic sau de orice alt fel cu Polaris Aviation Group. Nicio altă persoană care deține funcții publice nu are vreo participare, directă sau indirectă prin interpuși, în companie”, se arată în declarația companiei.

În același mesaj, compania a declarat că parcurge „procedura standard de obținere a Certificatului de Operator Aerian”. „Nu am solicitat, nu am primit și nu vom accepta niciun tratament preferențial”, se mai arată în mesajul acesteia.

Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM.

***

La sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI.

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: