Zaharova apără Gazpromul și îndeamnă Chișinăul să-și îndeplinească obligațiile. Reacție la auditul datoriilor Moldovagaz
Full Article 3 minutes read

Zaharova apără Gazpromul și îndeamnă Chișinăul să-și îndeplinească obligațiile. Reacție la auditul datoriilor Moldovagaz

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova a comentat rezultatele auditului privind datoriile Moldovagaz față de concernul rus. Ea a spus că Gazprom „este un furnizor de încredere” și a făcut apel Chișinăului să „manifeste o abordare responsabilă similară în îndeplinirea obligațiilor sale”. Totodată, autoritățile Moldovei au fost îndemnate „să se abțină de la politizarea problemelor practice pe segmentul cooperării bilaterale”. 

„Compania rusă și-a exprimat dezacordul categoric față de auditul efectuat de partea moldovenească. (…) Din partea noastră, dorim să menționăm că Gazprom este un furnizor de încredere a resurselor energetice de zeci de ani”, a menționat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a avut un mesaj și către autoritățile Republicii Moldova.

„Facem un apel către Chișinău să manifeste o abordare responsabilă similară în îndeplinirea obligațiilor sale, precum și să se abțină de la politizarea problemelor practice pe segmentul cooperării bilaterale, inclusiv în sectorul energetic”, a declarat Zaharova.

***

Pe 15 august 2023, ministrul Energiei Victor Parlicov anunța că auditul datoriei Moldovagaz față de Gazprom a fost finalizat. Președinta Republicii Moldova Maia Sandu contestă pretinsa datorie a Republicii Moldova față de concernul rus Gazprom, care s-ar ridica la circa 800 milioane dolari. Șefa statului a declarat zilele trecute că se bazează în declarațiile sale pe rezultatul prezentat de auditorii externi, contractați de Moldova pentru a elucida datoria istorică pretinsă de Moscova, pe care țara noastră ar fi acumulat-o pentru livrările de gaze naturale.

Pe 6 septembrie, Parlicov a anunțat că auditul a arătat că cea mai mare parte a datoriei Moldovagaz față de Gazprom nu este confirmată prin documente. „Deși auditorii au solicitat documentele confirmative de la Moldovagaz, Gazprom. Nu înseamnă că nu există, dar s-au bazat pe informația pe care au avut-o”, a comunicat Parlicov. Potrivit ministrului, recunoașterea a 709 mln de dolari înseamnă că fiecare gospodărie este datoare cu 1000 de dolari.

Gazprom pretinde datorii de 800 milioane de dolari, iar Chișinăul propune concernului rus 8,6 milioane de dolari. Potrivit ministrului Energiei Victor Parlicov, autoritățile moldovenești admit că rezultatele auditului nu vor fi aprobate de consiliul de observatori ai Moldovagaz.

Republica Moldova nu va plăti datorii inexistente, a declarat premierul Dorin Recean în debutul ședinței Cabinetului de miniștri din 6 septembrie.

Gazprom a menționat că „nu este deloc de acord cu afirmațiile părții moldovenești și intenționează să continue să-și apere drepturile prin toate mijloacele posibile”.

***

Reamintim că, în cadrul negocierilor dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” s-a constatat că „Moldovagaz” a acumulat o datorie istorică – peste 700 milioane de dolari. „Gazprom” i-a cerut Chișinăului să recunoască această datorie ca fiind a Moldovei și s-o ramburseze în regim de urgență. Autoritățile moldovenești au declarat că vor recunoaște datoria doar dacă va fi confirmată de un audit independent.

Guvernul a decis ca Agenția Proprietăți Publice să realizeze un audit asupra datoriei S.A. Moldovagaz față de concernul rus Gazprom și Factoring Finance pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului. În august 2022, Agenția Proprietății Publice a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și Factoring-Finance. Este vorba despre două companii străine: una din Marea Britanie și alta din Norvegia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: