Facebook/Maia Sandu

Zece ani fără vize spre țările UE: cetățenii au economisit peste 270 mln EUR. Maia Sandu: „Moldovenii sunt europeni”

Republica Moldova marchează 10 ani de când a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestor ani au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, peste 2,5 milioane de moldoveni. Institutul pentru Politici și Reforme Europene a calculat că moldovenii au economisit peste 270 de milioane de euro. Președinta Maia Sandu a declarat că „este esențial să devenim stat membru al Uniunii Europene nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea”. 

Președinta Maia Sandu a declarat că „de 10 ani călătorim liber, fără vize, în Uniunea Europeană” și că „moldovenii sunt europeni și merită să trăiască liber, să călătorească unde vor, să muncească unde vor, așa ca toți cetățenii europeni”. „Este esențial să devenim stat membru al UE nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea, bunăstarea și democrația”, a scris șefa statului pe rețelele de socializare.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că își amintește „de acel prim zbor cu avionul „fără vize”, spre Atena – un moment istoric”. „Acum este important să prețuim această libertate și să vorbim în continuare despre beneficiile de a face parte din marea familie europeană”, a scris Grosu pe rețelele de socializare.

Reprezentanții Guvernului au raportat că peste 2,5 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul fără vize și au efectuat peste 30 de milioane de traversări.

Institutul pentru Politici și Reforme Europene a calculat că moldovenii au economisit peste 270 de milioane de euro, pe care ar fi trebuit să îi achite pentru procedurile de obținere a vizelor.

La data de 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001, astfel fiind abolită obligaţia de a deține viză de scurtă durată pentru cetăţenii moldoveni, posesori ai paşapoartelor biometrice, care călătoresc în Spaţiul Schengen. Decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 aprilie 2014 şi a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: