noi.md/imagine simbol

Zece posturi TV, inclusiv Moldova 1 și cele controlate de Șor, sub lupă. Cum reflectă campania electorală

O mare parte din cele 10 posturi de televiziune monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au oferit acces relativ egal candidaților în alegeri, care au fost protagoniști în știri separate sau au fost menționați în știri cu caracter electoral direct sau indirect. În același timp, o altă parte din posturile de televiziune au avut atitudini preferențiale, au prezentat activitățile unor concurenți și le-au ignorat pe ale altora. Constatările se regăsesc în primul raport de monitorizare a presei audiovizuale în campania electorală pentru alegerile locale generale, prezentat de CJI și care se referă la perioada 1-11 octombrie, scrie IPN.

Directoarea executivă a CJI, Nadine Gogu, a declarat că au fost selectate 10 posturi TV cu acoperire națională, cu formă de proprietate publică și privată și care difuzează atât în limba română, cât și în limba rusă. Este vorba despre Moldova 1, TVR Moldova, Jurnal TV, Pro TV, TV 8, Cinema 1, ITV, Orizont TV, Vocea Basarabiei și Exclusiv TV. În cadrul monitorizării a fost selectat un buletin informativ din prim time, fiind monitorizat conținutul integral.

„De cele mai multe ori materialele analizate s-au bazat pe o singură sursă de informație. Respectiv, nu a fost asigurat pluralismul de opinie și subiectele nu au fost tratate în profunzime. Majoritatea materialelor au fost dezechilibrate din perspectiva asigurării egalității de gen, de cele mai multe ori fiind citați bărbați. Acest fapt se explică prin faptul că o mare parte din candidați și din concurenții înregistrați sunt bărbați”, a precizat Nadine Gogu.

Nadine Gogu susține că, în unele situații, la unele posturi a fost asigurat echilibrul perfect 50/50.

„Adevărul este că la acele posturi au fost mai puține materiale și a fost mai ușor de asigurat acest echilibru. Majoritatea posturilor TV au manifestat atitudini corecte și echidistante față de concurenții electorali, fără a-i favoriza sau defavoriza evident”, a mai spus directoarea CJI.

Vezi mai multe detalii despre cum au reflectat posturile TV campania electorală până acum AICI.

IPN

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dreptul, la un tap distanță: ce poți face în Legalia, aplicația lansată în parteneriat cu INJ

Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul financiar al CMDA și al ODA.

Legalia este, potrivit dezvoltatorilor, prima aplicație mobilă din Moldova destinată studierii dreptului, iar debutul a fost unul pe măsură: în primele 24 de ore de la lansare, aplicația a intrat în top 5 cele mai descărcate aplicații din categoria Educație din App Store în Republica Moldova.

Patru module, un singur loc

Aplicația este disponibilă în limbile română și rusă și acoperă tot drumul unui jurist, de la primul an de facultate până la prima zi de practică:

  • Universitar – materiile din anii I–IV, pentru studenții tuturor facultăților de drept din țară;
  • Avocatură – teste pentru admiterea în profesia de avocat;
  • INJ – modele de teste pentru candidații care vor să devină judecători sau procurori;
  • Business – standardele europene și internaționale ale dreptului afacerilor, de la AI Act și MiCA la FATF și ESG, pentru juriști, dar și pentru antreprenori și specialiști din sectorul privat și public.

Ce poți face în Legalia

Asculți sau privești lecția

Fiecare materie este disponibilă ca video podcast sau audio podcast. Îți pui căștile și înveți oriunde: în microbuz, în mașină, la sală sau la o plimbare.

Ai un plan de studiu pentru fiecare zi

Deschizi aplicația și vezi imediat de unde continui. Nu mai pierzi timp căutând notițe sau capitolul la care ai rămas.

Rezolvi teste-grilă fără pix și fără foi printate

Îți alegi câte întrebări vrei să primești, iar întrebările le poți citi sau asculta. Nu ești sigur? Folosești un indiciu. Ai greșit? Afli imediat de ce varianta aleasă nu e corectă. Tot progresul rămâne salvat și poți reveni la el oricând.

Strângi XP și urci în clasament

Fiecare lecție și fiecare test îți aduc puncte XP. Urmărești clasamentul live pe săptămâna curentă sau pe toată perioada și vezi cum te descurci față de colegi.

Îți reprezinți universitatea

Rezultatele tale contează și pentru facultatea ta. Universitățile concurează între ele într-un clasament comun, așa că fiecare test rezolvat aduce puncte și pentru echipă.

Îți provoci prietenii la duel

Îți adaugi prietenii și colegii, vorbești cu ei prin chat, direct în aplicație, și îi provoci la un duel live: aceleași întrebări, același timp, un singur câștigător.

Aplicația arată cum îți place

Alegi tema luminoasă sau întunecată și setezi sunetele, vibrațiile și notificările după preferință. Ai o idee sau o sugestie? O trimiți direct echipei Legalia din secțiunea „Scrie-ne direct”.

„Ne-am dorit ca învățarea dreptului să fie la fel de firească precum orice altceva facem zilnic pe telefon. Nu înlocuim cartea, dar oferim o alternativă: o lecție ascultată în drum spre facultate, un test rezolvat în pauză și o comunitate care te motivează să mergi mai departe”, a declarat Mircea Ursu, CEO-ul startupului Applexium.

Un proiect construit cu parteneri de încredere

Legalia a fost lansată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, instituția responsabilă de formarea judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în baza unui memorandum de cooperare semnat între părți.

Dezvoltarea aplicației a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit startupului Applexium de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), prin Programul municipal STARTUP pentru tineri și migranți al Primăriei municipiului Chișinău, și de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în cadrul programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice.

Unde găsești aplicația

Legalia poate fi descărcată din App Store și Google Play și este disponibilă și în varianta web, la adresa legalia.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: