Telegram: Poliția Republicii Moldova

Zeci de salvatori și militari au intervenit cu echipament special în mai multe localități pentru a elimina efectele ploilor

Zeci de salvatori și militari au intervenit cu echipament special în mai multe localități pentru a elimina efectele ploilor abundente din 14 septembrie. Cele mai multe intervenții au avut loc în centrul și sudul Republicii Moldova. Despre acesta anunță Guvernul pe pagina de telegram „Prima Sursă”. 

Potrivit informațiilor, traseul R35 între orașul Cantemir și satul Tătărăști a fost blocat.

La Chișinău, o porțiune de drum a fost blocată pe strada Meșterul Manole, precum și în orașul Durlești, pe strada T. Vadimirescu.

În prezent, în zona de sud a Republicii Moldova, au fost raportate 58 de intervenții pentru pomparea apei, cu participarea a 43 de angajați ai IGSU.

În satul Porumbeni, raionul Cantemir, forțele armate, incluzând un vehicul URAL și 30 de militari, au fost implicate în construirea unui dig de protecție a pentru protejarea localității de viituri.

În zona de centru a țării, au fost raportate 54 de intervenții, atât pentru pomparea apei cât și pentru defrișarea copacilor.

În zona de nord nu au fost raportate intervenții.

***

Mai multe localități din Republica Moldova au fost inundate de ploile puternice din 14 septembrie. De dimineață, toate instituțiile de forță au fost mobilizate și pregătite să intervină în caz de necesitate.

Treisprezece localități din trei raioane sunt parțial deconectate de la energia electrică. Cele afectate includ raionul Orhei, cu satul Pelivan, raionul Cantemir, cu satele Capaclia, Cania, Lărguța, Samalia, Iepureni, Stoianovca, Haragîș, Vișniovca și orașul Cantemir, și raionul Leova, cu satele Cupcui, Romanovca și Sărata Nouă.

Traseele R 34 și R 35 au fost momentan blocate, iar digul unui bazin de acumulare din satul Romanovca, raionul Leova, s-a rupt, iar apa se scurge într-un iaz din apropiere.

Pentru a remedia situația, 204 angajați și 76 de unități de transport sunt mobilizați în zonele afectate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: