Kommersant

Zelenski cere Occidentului să își închidă frontierele pentru toți rușii

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski le-a propus statelor occidentale să interzică intrarea tuturor cetățenilor Federației Ruse, drept răspuns pentru anexarea teritoriilor ucrainene. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru The Washington Post. 

Zelenski a menționat că cele mai semnificative sancțiuni sunt „închiderea frontierelor, întrucât rușii acaparează pământuri străine”. Potrivit președintelui ucrainean, rușii trebuie să trăiască „în propria lor lume”, până când nu își vor schimba viziunile.

De asemenea, Zelenski a menționat că măsurile punitive adoptate deja împotriva Rusiei sunt „slabe” față de închiderea frontierelor pentru ruși pe un termen de un an. În plus, liderul de la Kiev optează pentru embargou total asupra resurselor energetice rusești.

Pe de altă parte, Zelenski a menționat că nu are rost ca cei care susțin războiul din Ucraina să fie separați de cei care pledează împotrivă.

„Indiferent ce fel de ruși sunt… să plece în Rusia”, a spus Zelenski. Acesta a argumentat că toți cetățenii poartă răspundere pentru guvernarea pe care au ales-o și față de care nu luptă.

„Este singurul mijloc de a-l influența pe Putin”, consideră Zelenski.

Reacții de la Moscova

Ex-președintele Rusiei Dmitri Medvedev a comentat afirmațiile lui Vladimir Zelenski, despre interzicerea intrării cetățenilor ruși.

„Ultima oară, astfel de idei față de popoare întregi a încercat să pună în aplicare Adolf Hitler. Mai sunt întrebări despre natura puterii ucrainene?”, a menționat acesta, citat de RIA Novosti.

***

De menționat că, anterior, ministrul de Externe al Estoniei și premierul Finlandei au pledat pentru restricționarea vizelor turistice în UE pentru cetățenii ruși. Între timp, un sondaj publicat recent arată că majoritatea rușilor ar susține orice decizie luată de Putin – atât un atac asupra Kievului, cât și inițierea negocierilor de pace, scrie Kommersant pe 9 august.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Rezultate preliminare în SUA: Democrații câștigă alegerile pentru Camera Reprezentanților și Senat. Reacția lui Trump

Reprezentanții Partidului Democrat obțin controlul asupra Camerei Reprezentanților și Senatului SUA, luând majoritatea de la republicani, relatează BBC cu referire la datele preliminare. Comentând rezultatele preliminare ale alegerilor, președintele Donald Trump a declarat că este „pe deplin pregătit să accepte aceste rezultate” și că este dispus să colaboreze cu adversarii politici.

În SUA se încheie votarea în cadrul alegerilor pentru Congres. Majoritatea secțiilor de votare s-au închis deja. Potrivit datelor preliminare, democrații vor obține majoritatea mandatelor în Camera Reprezentanților. În Senat, democrații vor obține cel puțin 51 din cele 100 de mandate, notează sursa citată.

O victorie categorică a democraților ar pune practic capăt agendei legislative a președintelui Donald Trump și ar deschide calea unei serii de anchete care să vizeze administrația acestuia și proiectele sale de afaceri în ultimii doi ani ai mandatului său de la Casa Albă, scrie CBS News.

Comentând rezultatele preliminare ale alegerilor, președintele Donald Trump a scris pe rețeaua de socializare Truth Social că numele său nu s-a regăsit pe buletinele de vot și a adăugat: „Dacă aș fi participat, am fi obținut o victorie categorică!”. Ulterior, după ce a devenit clar că reprezentanții Partidului Democrat câștigă în mai multe circumscripții și state considerate bastioane ale republicanilor, Trump a venit cu o nouă reacție, într-un interviu acordat publicației New York Times. El a declarat că este „pe deplin pregătit să accepte aceste rezultate” și că este dispus să colaboreze cu adversarii politici. „Știți, vom fi bucuroși să colaborăm cu ei. Probabil vom reuși să ajungem la vreun acord”, a adăugat Trump.

Pe fondul alegerilor, Trump a publicat pe rețeaua de socializare Truth Social o fotografie cu o șapcă roșie pe care scria VETO.

Noii membri ai Camerei Reprezentanților și ai Senatului își vor prelua mandatele la începutul lunii ianuarie 2027. Potrivit sursei citate, chiar dacă democrații vor obține majoritatea în ambele camere, o eventuală procedură de impeachment împotriva lui Donald Trump aproape sigur nu se va încheia cu demiterea acestuia din funcție. Pentru aceasta ar fi necesar votul a două treimi dintre membrii Senatului, adică 67 de voturi, iar, potrivit estimărilor generale, democrați nu vor reuși să obțină o asemenea majoritate.

În același timp, partidul care deține majoritatea, chiar și la o diferență de un singur vot, poate: bloca adoptarea proiectelor de lege înaintate de administrația prezidențială sau de cealaltă cameră a Congresului; poate iniția anchete privind diverse situații controversate pentru administrație, poate chema la audieri în comisiile parlamentare principalele persoane implicate și le poate interoga minuțios în fața camerelor de filmat; poate adopta sau respinge, cu majoritate simplă, legi privind alocările bugetare; în cazul în care deține majoritatea în Senat, poate respinge numirile în funcție ale miniștrilor federali și ale judecătorilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: