Zelenski respinge armistițiul propus de Putin de 9 mai: „Piesă de teatru. Nu se poate ajunge la acord în trei zile”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins propunerea omologului său rus, Vladimir Putin, de a institui un armistițiu temporar în perioada 8–11 mai, cu prilejul comemorării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei, relatează Interfax-Ucraina.

În schimb, Zelenski a cerut o încetare reală a focului pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, susținând că doar o astfel de durată poate permite discuții serioase și pași concreți spre încheierea războiului.
„De ce un armistițiu de 30 de zile? Pentru că în trei, cinci sau șapte zile nu se poate ajunge la niciun acord”, a declarat liderul ucrainean în fața jurnaliștilor, scrie Meduza.

Zelenski a calificat oferta Moscovei drept „mai degrabă o piesă de teatru”, menită să ofere o ieșire simbolică din izolare pentru președintele rus.

„Pentru că în două-trei zile nu se poate construi niciun plan de acțiune pentru oprirea războiului. De aceea pare pur și simplu neserios. Să joci teatru doar pentru a crea o atmosferă mai relaxată care să-l scoată pe Putin din izolare de 9 mai, ca să le fie confortabil și sigur liderilor, prietenilor sau partenerilor lui Putin care vor veni, din diverse motive, în Piața Roșie — nu, nimeni nu îl va ajuta pe Putin. Ori suntem în război, ori Putin arată că e pregătit pentru încetarea focului, ca prim pas către încheierea războiului”, a subliniat președintele ucrainean.

Anterior, Kremlinul anunțase că trupele ruse vor opri temporar toate operațiunile militare începând din noaptea de 8 mai până în noaptea de 11 mai, în semn de respect pentru aniversarea victoriei din 1945. În replică, Zelenski a cerut un armistițiu imediat și serios, nu doar unul simbolic.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: