kp.md

Ziarul „Komsomolskaya Pravda”, controlat de Șor, a dispărut din chioșcurile Moldpresa. Ce s-a întâmplat

Ziarul „Komsomolskaya Pravda” – care ar fi controlat, în prezent, de fugarul Ilan Șor, nu mai este comercializat în rețeaua de chioșcuri „Moldpresa”. Conducerea publicației acuză compania că ar fi reziliat contractul unilateral, în timp ce, de altă parte, directorul general al „Moldpresa”, Serghei Pușcuța, susține că, de fapt, conducerea publicației ar fi refuzat să încheie un nou acord cu compania pe care o conduce.

„Komsomolskaya Pravda” (KP) a publicat, pe 25 octombrie, un articol intitulat: „Moldpresa a refuzat să vândă Komsomolskaya Pravda în chioșcurile sale – cel mai popular ziar din țară: „Ne temem că vom fi sfâșiați” – chioșcurile din Chișinău sunt în panică”. Jurnaliștii publicației susțin, în articol, că Compania „Moldpresa” ar fi decis să rezilieze contractul unilateral, fără să explice de ce a luat această decizie.

„Ne așteptam la așa ceva de la oricine: chiar și de la autoritățile țării, pe care le-am criticat în repetate, dar când un „partener” îți dă o lovitură pe furiș este dincolo de înțelegerea noastră”, scriu jurnaliștii KP.

Publicația scrie că vânzătorii de la chioșcurile Moldpresa ar fi primit „ordin” să spună oamenilor că ziarul nu va mai fi publicat și că este aproape de a fi închis. KP neagă această informație, însă, și spune că va căuta și alte variante pentru a distribui ziarele cititorilor. „De ce să minți? Dumneavoastră, domnule Pușcuța, înțelegeți că asta miroase a prejudiciu material pentru calomnie?”, se întreabă autorul articolului publicat de KP pe 25 octombrie.

Contactat de NM, directorul general al Companiei „Moldpresa”, Serghei Pușcuța, a confirmat că ziarul KP nu mai este distribuit în rețeaua de chioșcuri Moldpresa – cea mai mare rețea din Moldova – din 24 octombrie. Potrivit lui, se întâmplă după ce publicația ar fi refuzat să încheie un nou acord cu Moldpresa.

Serghei Pușcuța susține că, până în luna iunie, contractul de distribuție a ziarului a fost încheiat cu compania „Komsomolskaya Pravda – Basarabia”. În iunie, spune el,  a fost semnat un acord cu compania KP Editorial SRL (NM nr. red: apoi proprietarul ziarului s-a schimbat). „Am semnat un acord și am lucrat până în septembrie. În septembrie am început negocierile cu ei pentru că s-au schimbat condițiile economice”, a spus Pușcuța pentru NM.

Potrivit acestuia, negocierile dintre Moldpresa și Komsomolskaya Pravda din Moldova, urmare a schimbării condițiilor economice, au durat timp de trei săptămâni, în luna octombrie. În acest timp, companiile au lucrat, potrivit directorului Moldpresa, în bază de factură, adică firma a furnizat ziare ca marfă, iar Moldpresa le-a vândut. Moldpresa a precizat că și alte ziare, care acum sunt vândute în rețeaua companiei, au încheiat acorduri similare. Pușcuța a menționat că acordul include două condiții importante: returnarea materialelor nevândute și, de asemenea, prevede responsabilitatea editorului pentru conținutul materialelor tipărite.

Acum în Moldpresa se găsesc doar numere vechi ale Komsomolskaya Pravda, apărute înainte de data de 24 octombrie.

Moldpresa este unul dintre cei mai mari distribuitori de presa scrisă. Rețeaua companiei include 190 de chioșcuri în țară.

Menționăm că proprietarul Komsomolskaya Pravda din Moldova s-a schimbat anul acesta, iar ziarul a intrat sub controlul lui Ilan Șor, aflat în căutare internațională. Anterior, publicația aparținea companiei „Komsomolskaya Pravda – Basarabia”, care, la rândul său, aparținea companiei Exclusiv Media (cea din urmă este deținută de soția deputatului socialist Corneliu Furculița, Ludmila Furculița). Acum publicația aparține agenției de publicitate Media Contact, controlată de Ilan Șor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: