Facebook/Vasile Tofan

„6-8 luni”: deși încă n-a fost învestit, opoziția îi prezice deja durata Guvernului Tofan. Reacția lui Grosu

Opoziția parlamentară susține că Guvernul Tofan „va supraviețui” cel mult 6-8 luni. Prognoza a fost făcută pe 21 iulie, în ziua în care premierul desemnat, Vasile Tofan, solicită votul de încredere al deputaților. De cealaltă parte, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că opoziția „tot timpul vine cu prorociri” și „are mesajele sale, care n-are decât să le comunice”.

Deputatul fracțiunii „Alternativa” și liderul „Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, Ion Chicu, a declarat că programul lui Tofan este „bine structurat”. „Se vede că a investit efort, logică, gândire. (…) Nu pot fi însă fi foarte încântat de nivelul de ambiție a acestui indicator. (…) Salariul minim în 2030 – 10 mii de lei. (…) Este un indicator fără mare ambiție”, a declarat Chicu pentru jurnaliști, înaintea ședinței Parlamentului.

Deputatul fracțiunii „Alternativa” și membrul partidului „Mișcarea Alternativă Națională”, Gaik Vartanean, a declarat că este „un program scris de un om care știe cum se scrie programe”. „Dar, din păcate, acest om nu este omul care va controla Guvernul. (…) Cred că acest Guvern nu va supraviețui mai mult decât 6-8 luni. Nu este guvernul Tofan, este guvernul PAS. (…) Domnul Tofan, din păcate, o să fie încă o persoană care o să fie sacrificată de către PAS”, a menționat Vartanean.

Deputatul și liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a spus că Vasile Tofan a renunțat la propriile inițiative. „Dumnealui ne-a prezentat planul de municipalizare ca cea mai efectivă măsură pentru autoritățile publice locale, pentru cetățeni în primul rând. Tot dumnealui iese după consultări cu majoritatea parlamentară și spune: „ei, ce oamenii cred că a venit un nebun ca mine și o să radieze tot la ce au muncit cei în 6 luni de zile?””, a adăugat Usatîi. Politicianul crede că Guvernul Tofan, dacă va fi investit, va rezista „maximum 6 luni de zile”.

Deputatul și liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a spus că însăși programul lui Tofan este „foarte bun, ca și toate planurile scrise până acum”. „Genial, pe cuvântul meu”, a adăugat el. Totuși, Costiuc și-a exprimat nemulțumirea față de cabinetul de miniștri propus, totodată a menționat durata viitorului guvern – „până la Anul Nou”.

Deputatul și liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că partidul său va vota împotriva Guvernului Tofan și a programului său de guvernare. „Eu credeam că domnul candidat o să poată să se impună mai mult. Practic, au rămas aceiași membri de Guvern. Nu poți să schimbi paturile, nu se schimbă nimic, scuzați de o astfel de analogie. Nu poți să schimbi doar cu locurile ceva, lăsând aceleași persoane”, a menționat Dodon.

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că „opoziția noastră, în mod tradițional, are grijă de guvernele PAS”. „Ei tot timpul vin cu prorociri, cu prognoze, care nu se adeveresc. (…) Opoziția are mesajele sale, n-au decât să le comunice. Noi astăzi vom da un Guvern, vom da un prim-ministru care imediat va purcede la muncă. Mâine se va întruni, foarte probabil, în ședință de guvern”, a spus Grosu.

Menționăm că premierul desemnat, Vasile Tofan, se află în prezent la Parlament. Acesta și-a prezentat echipa și programul de guvernare. După o oră de discurs, Parlamentul a trecut la sesiunea de întrebări și răspunsuri. În fața deputaților, Tofan a spus că are intenția să ducă mandatul până la capăt, până în septembrie 2029, până la următoarele alegeri parlamentare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O platformă financiară din Moldova, atacată cibernetic: „Nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate”

Platforma de crowdlending Fagura a fost ținta unui atac cibernetic pe 13 octombrie, urmat de o tentativă de șantaj. Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Tudor Darie, care a precizat că platforma a fost repusă în funcțiune în aproximativ trei ore, iar fondurile clienților nu au fost afectate. Totuși, compania nu poate confirma sau exclude, deocamdată, că unele date ale utilizatorilor au fost copiate.

„Pe 13 octombrie, Fagura a fost ținta unui atac informatic urmat de o tentativă de șantaj. (…) Echipa a oprit imediat sistemele afectate și a restabilit platforma din copiile de siguranță în aproximativ 3 ore, plus o serie de alte măsuri de creștere a securității. Fondurile clienților sunt în siguranță: sunt păstrate în conturi segregate și nu au fost afectate”, a transmis Tudor Darie într-o postare pe Facebook.

Darie a precizat că atacatorul i-a cerut bani. „Nu am cedat șantajului și nu o vom face. Nu negociem cu infractorii”, a subliniat el.

Compania urmează să depună plângeri oficiale la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România și la Poliția Republicii Moldova. Totodată, Fagura a notificat autoritățile de supraveghere, inclusiv Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) din Republica Moldova și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România.

Pentru a stabili circumstanțele incidentului, compania colaborează cu specialiști externi în securitate cibernetică.

„În acest moment nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate. Dacă se confirmă, îi vom informa direct pe cei afectați”, a menționat Darie.

Până la clarificarea situației, Tudor Darie le recomandă utilizatorilor să fie precauți în cazul mesajelor care pretind că provin de la Fagura. „Nu vă vom cere niciodată coduri OTP, date personale sau transferuri de bani”, a avertizat directorul general.

Darie și-a asumat responsabilitatea pentru gestionarea incidentului și a promis că firma va comunica transparent despre măsurile luate.

„În 7 ani am construit Fagura pe încredere, iar încrederea se păstrează mai ales în momentele grele. Vom ieși din acest incident cu o platformă mai sigură și vom comunica deschis fiecare pas”, a spus el.

***

Fagura este o platformă financiară online lansată la Chișinău în mai 2019, care conectează persoanele și companiile ce au nevoie de împrumuturi cu investitorii care le pot finanța. Modelul, numit crowdlending, permite finanțarea împrumuturilor direct de către investitori, prin intermediul platformei. În Republica Moldova, Fagura oferă împrumuturi atât persoanelor fizice, cât și companiilor, iar în România se adresează companiilor. În noiembrie 2024, compania a fost autorizată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) să presteze servicii de finanțare participativă bazată pe împrumut.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: