screenshot

Primarul din Copceac vrea să devină bașcan: „Găgăuzia trebuie să se transforme într-un șantier”. CEC i-a înregistrat grupul de inițiativă

Primarul satului Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, Oleg Garizan, intenționează să candideze independent la funcția de bașcan al Găgăuziei. Un anunț în acest sens a fost făcut într-un video pe rețelele de socializare, în care a vorbit în găgăuză, rusă și română. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a înregistrat deja grupul de inițiativă pentru susținerea lui Oleg Garizan, care urmează să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea acestuia în cursa electorală.

„Consătenii, de șase ori, mi-au oferit încrederea mie și echipei mele în conducerea satului de baștină. Experiența de lucru în Parlamentul Republicii Moldova este o etapă importantă în pregătirea candidatului la o funcție atât de responsabilă”, a comunicat Garizan într-un video pe rețelele de socializare în seara zilei de 29 septembrie.

„Cu părere de rău, vedem în alte țări că conaționalii noștri nu au reușit să salveze identitatea lor și vedem dispariția acelor locații unde, timp de mai multe decenii, au trăit găgăuzii. Anume salvarea identității poporului nostru a fost motivul înaintării candidaturii mele la funcția de conducător al autonomiei. (…) Noi știm ce trebuie să facem. (…) Și cel mai importat – noi avem o echipă. (…) Găgăuzia noastră trebuie să se transforme într-un șantier, după exemplul Copceacului de astăzi”, a adăugat Garizan, menționând că a fost înaintat de un grup de inițiativă. Ulterior, acesta a transmis un mesaj și în limba română: „Găgăuzii nu au o altă patrie în afară de Republica Moldova. Moldova este patria pentru poporul nostru”.

Tot în seara zilei de 29 septembrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a anunțat că a înregistrat grupul de inițiativă pentru susținerea lui Oleg Garizan, desemnat de un grup de cetățeni în vederea candidaturii la funcția de bașcan al Găgăuziei.

Potrivit gagauzia.md, Oleg Garizan, în vârstă de 55 de ani, s-a născut în satul Copceac. A deținut funcția de primar al satului Copceac în perioada 1999-2009, iar din 2009 și până în 2014 a fost deputat al PCRM în Parlamentul Republicii Moldova. Începând cu anul 2015 și până în prezent deține funcția de primar al satului Copceac.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei. Pe 21 septembrie, a început perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de bașcan al Găgăuziei. Documentele necesare pentru înregistrarea candidaților independenți, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali sunt depuse la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, în municipiul Comrat. În cazul candidaților independenți, aceștia trebuie să fie susținuți de cel puțin 1% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 1 500 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților autonomiei.

Fostul parlamentar democrat Corneliu Dudnic și deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, sunt primii care au inițiat oficial procedura pentru a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. Ambii intenționează să candideze independent. Și-au anunțat intenția de a candida și foștii deputați, Petru Vlah și Fiodor Gagauz. Vlah va candida independent, iar Gagauz va fi susținut de Partidul Socialiștilor. Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, a anunțat, de asemenea, că va candida în calitate de candidat independent. De asemenea, vicepreședintele Partidului Popular Găgăuz, Ivan Câlcic, a fost desemnat drept candidat la funcția de bașcan. Și fosta deputată socialistă Ivanna Koksal intenționează să candideze pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: