NewsMaker

„Guvernul trebuie să ia o pauză. Astăzi nu este gata”: Maia Sandu, despre reforma fiscală

Guvernul trebuie să ia o pauză în ceea ce privește reforma fiscală. Executivul trebuie să analizeze toate aspectele și, ulterior, să vină cu o variantă finală. Reforma trebuie făcută, însă astăzi Guvernul nu este gata pentru aceasta. Declarațiile au fost făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la ediția din 25 iunie a emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

„Reforma fiscală trebuie făcută, dar cred că Guvernul nu trebuie să se grăbească. Trebuie să ia o pauză, să analizeze foarte bine comentariile. (…) Cele mai aprinse discuții sunt pe TVA. E adevărat că, pentru medicamente, Guvernul nu poate să livreze acum un mecanism prin care să le compenseze oamenilor această creștere. Atâta timp cât nu ai acest mecanism, nu are rost să crești TVA-ul la medicamente. Acesta este un element, care și Ministerul Finanțelor deja a spus că nu va fi parte din reforma fiscală. Deci, va fi păstrat TVA-ul redus la medicamente. Dar mai sunt și alte articole acolo care trebuie analizate”, a comunicat Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că „pe de o parte, vrem să facem lucrurile repede, pentru că avem multe lucruri de făcut”. „Dar, pe de altă parte, asta este o reformă serioasă și eu cred că Guvernul trebuie să-și mai ia timp să analizeze foarte bine toate aspectele și, după asta, să vină cu o variantă finală, care să o propună pentru aprobare. Astăzi nu este gata”, a conchis Maia Sandu.

***

Recent, Ministerul Finanțelor a supus consultărilor publice proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care prevede uniformizarea cotelor de TVA prin eliminarea mai multor cote reduse. Guvernul a precizat că măsura va fi aplicată etapizat și ar putea afecta produsele alimentare, medicamentele, comerțul electronic, restaurantele și cafenelele, hotelurile și pensiunile, autoturismele și resursele energetice. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că impactul eventualelor ajustări de prețuri generate de creșterea cotelor reduse de TVA la 20% va fi compensat. 

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a spus că reforma ar putea distruge sistemul medical din Republica Moldova și a precizat că instituția pe care o conduce a elaborat un aviz negativ. În reacție, ministrul Finanțelor a spus că reforma nu are drept scop prejudicierea sistemului de sănătate și a menționat că „dacă nu există această dorință sau capacitate”, nu se va insista.

Reforma mai prevede impozitarea banilor de la evenimente, precum nunți și cumetrii. Ministrul Finanțelor declara anterior că intenția nu are ca obiectiv să afecteze cetățenii de rând și, în acest sens, vor fi stabilite „plafoane rezonabile”. Ulterior, ministrul a spus că se discută fie să existe un plafon mult mai mare la impozitarea banilor de la evenimente, precum nunți și cumetrii, fie ca acesta să fie eliminat

În ceea ce privește impozitul unic din fondul de salarizare, ministrul Finanțelor a spus că ideea „a fost de fapt salutată inclusiv de către contabili”. În același timp a spus că, cel mai probabil, această modificare va fi amânată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Škoda Moldova lansează noul Superb iV Laurin & Klement Ultra: eleganță premium și tehnologie Plug-in Hybrid într-un singur automobil

Chișinău, iunie 2026 – Škoda Moldova anunță lansarea noului Superb iV Laurin & Klement Ultra, cea mai sofisticată și avansată versiune a modelului emblematic Superb. Noul model aduce împreună confortul specific segmentului premium, tehnologiile inteligente Škoda și eficiența propulsiei Plug-in Hybrid de ultimă generație.

Echipat cu un sistem de propulsie care dezvoltă 200 kW (272 CP) și un cuplu maxim de 400 Nm, noul Superb iV Laurin & Klement Ultra oferă performanțe dinamice remarcabile și o experiență de condus rafinată. Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 7,1 secunde, iar viteza maximă ajunge la 225 km/h.

Modelul este dotat cu o baterie de 25,7 kWh, care permite utilizarea energiei electrice pentru deplasările cotidiene, reducând consumul și emisiile, fără a compromite libertatea călătoriilor pe distanțe lungi.

Versiunea Laurin & Klement Ultra reprezintă vârful de gamă al modelului Superb și include o listă impresionantă de echipamente premium: scaune ERGO Comfort cu masaj și ventilare, interior exclusiv SUITE Cognac, suspensie adaptivă DCC Plus, Head-Up Display, sistem audio CANTON de 725 W, MATRIX LED și sistem Intelligent Park Assist.

Noul Superb iV Laurin & Klement Ultra confirmă angajamentul Škoda de a oferi clienților săi tehnologii inovatoare, confort excepțional și mobilitate sustenabilă, fără compromisuri.

Noul model este disponibil pentru comandă în rețeaua de dealeri Škoda din Republica Moldova.

Vizitați showroomurile Škoda și descoperiți noul Superb iV Laurin & Klement Ultra.

Date de contact:

Telefon: +37322406220

Email: [email protected]

Adrese showroom:

  • Chisinau, Rascani str. Calea Orheiului 111/6
  • Chisinau, Buiucani str. Calea Iesilor 14
  • Bălți, str. Ștefan cel Mare 152.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: