0% dobândă pentru Škoda Superb – o ofertă aniversară excepțională în cadrul campaniei Škoda 130 Years

Anul 2025 marchează un moment istoric pentru Škoda – aniversarea celor 130 de ani de inovație, tradiție și pasiune pentru mobilitate. Iar pentru a celebra această etapă importantă, îți oferim o oportunitate unică: leasing cu 0% dobândă pentru toate automobilele Škoda Superb contractate în perioada 1 martie – 31 mai 2025. Automobilul poate fi atât din stoc cât și la comandă

Este mai mult decât o simplă ofertă financiară – este invitația noastră de a descoperi o limuzină care îmbină eleganța atemporală cu funcționalitatea avansată, într-un pachet premium accesibil.

De ce merită să alegi noul Škoda Superb acum?

1. 0% dobândă – condiții financiare imbatabile. Această ofertă este una dintre cele mai avantajoase propuneri de finanțare de pe piață. Poți achiziționa noul Škoda Superb cu un leasing pe 24 de luni, fără dobândă, cu un aport inițial de 50% și comision unic de doar 2%, DAE – doar 3,98%. Este soluția ideală pentru tine dacă vrei să beneficiezi de un model de top, cu un efort financiar eficient și previzibil.

2. Noul model – actualitate de durată. Noua generație Superb vine cu un design revizuit, dar fidel ADN-ului Škoda: forme elegante, proporții echilibrate și funcționalitate fără compromisuri. 

3. Design clasic și rafinat. Superb impresionează de la prima vedere. Liniile sale elegante, grila frontală impunătoare și luminile full LED creează o siluetă distinsă, potrivită atât pentru uz personal, cât și pentru segmentul business.

4. Spațiu generos și confort în orice călătorie. Călătoriile lungi sau navetele zilnice devin o experiență relaxantă datorită spațiului extins pentru pasageri și bagaje, scaunelor ergonomice și tehnologiilor moderne de asistență. 

5. Siguranță și tehnologie de top. Noul Superb este echipat cu cele mai avansate sisteme de siguranță: asistent de menținere a benzii, frânare automată de urgență, tempomat adaptiv și multe altele. În plus, sistemul infotainment este intuitiv, rapid și compatibil cu toate nevoile tale de conectivitate.

Cum beneficiezi de ofertă?

Tot ce trebuie să faci este să vii în cel mai apropiat showroom Škoda, să alegi modelul Superb din stoc și să semnezi contract în perioada 01.03.2025 – 31.05.2025.

Partenerul campaniei este compania OCN Capital Leasing SRL

O.C.N. Capital Leasing S.R.L.
MD-2069, mun. Chișinău, Republica Moldovа
str. Calea Ieșilor, 10

Departamentul comercial
Tel.: (+373 22) 508 327 / 508 329
Vezi detalii complete și modele disponibile aici.

Telefon: 022406220
Email: [email protected]

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

24.hu

Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Pe teritoriul Ungariei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. Accidentul s-a produs în urma unei coliziuni inițiale între un autocamion și un autoturism. Ulterior, microbuzul a lovit autocamionul aflat pe carosabil. La bordul microbuzului se aflau nouă persoane, dintre care opt au decedat. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că identitatea și cetățenia victimelor nu au fost confirmate.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în dimineața zilei de 12 iunie, pe teritoriul Ungariei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

„Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autoritățile ungare, accidentul s-a produs în urma unei coliziuni inițiale între un autocamion și un autoturism. Ulterior, microbuzul înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat în accident, lovind autocamionul aflat pe carosabil”, a comunicat Ministerul.

Instituția a adăugat, cu referire la datele preliminare, că la bordul microbuzului se aflau nouă persoane, dintre care opt au decedat.

„Ambasada Republicii Moldova în Ungaria sunt în contact permanent cu autoritățile ungare competente. La această etapă, identitatea și cetățenia victimelor nu au fost confirmate, iar autoritățile ungare desfășoară în continuare investigațiile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și identificarea persoanelor implicate”, a declarat Ministerul.

Presa din Ungaria a scris că tragedia a avut loc pe o autostradă din apropierea Győr, oraș din nord-vestul Ungariei. Potrivit 24.hu, prim-ministrul Péter Magyar a exprimat condoleanțe familiilor celor „opt cetățeni străini decedați în accident”.

consumator.gov.md/imagine simbol

Cota de TVA pentru sectorul HoReCa și alimente ar putea crește la 20%: propunerea Ministerului Finanțelor

Cota de TVA pentru sectorul HoReCa și pentru produsele alimentare ar putea fi majorată de la 8% la 20%. Propunerea se regăsește în proiectul politicii fiscal-bugetare pentru anul 2027, care a fost prezentat de Ministerul Finanțelor.

Documentul prevede creșterea cotei reduse de TVA de la 8% la 20% pentru restaurante, cafenele, hoteluri și produsele alimentare, în cadrul unei revizuiri mai ample a politicii fiscale.

Autoritățile susțin că menținerea cotelor reduse generează pierderi semnificative la bugetul de stat. Estimările prezentate indică un impact anual de aproximativ 28,9 miliarde de lei, dintre care 21,1 miliarde reprezintă pierderi directe de venituri, iar 7,9 miliarde pierderi indirecte.

Imagine simbol

Parc, teren de fotbal, monumente și iluminat. 33 de localități din Moldova vor fi modernizate prin „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”

33 de localități din Republica Moldova vor primi bani pentru a realiza proiecte în cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, ediția 2026. Unele dintre proiecte vizează modernizarea iluminatului public, construcția unui alt parc, precum și reabilitarea unei porțiuni de drum. Contribuția Guvernului pentru fiecare proiect este de până la 350 de mii de lei, în timp ce autoritățile publice locale și diaspora contribuie, fiecare, cu cel puțin 10% din valoarea totală a proiectului. În total, valoarea contribuției Guvernului va fi de 10 milioane de lei.

Potrivit Executivului, programul reprezintă un mecanism de cooperare între Guvern, autoritățile publice locale, diaspora și partenerii de dezvoltare, prin care sunt mobilizate resurse financiare pentru realizarea proiectelor de interes comunitar. Contribuția Guvernului pentru fiecare proiect este de până la 350 de mii de lei, în timp ce autoritățile publice locale și diaspora contribuie, fiecare, cu cel puțin 10% din valoarea totală a proiectului. Valoarea totală a contribuției Guvernului este de 10 milioane de lei.

Unele dintre proiecte vizează modernizarea iluminatului public, amenajarea unui parc, construcția unui alt parc, reabilitarea unei porțiuni de drum, renovarea și modernizarea unei biblioteci, amenajarea unui teren de minifotbal, modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă prin înlocuirea turnului de apă cu un rezervor din inox alimentar, instalarea unui sistem fotovoltaic la o fântână arteziană pentru un serviciu de apă sustenabil, precum și instalarea a două monumente comemorative dedicate profesorilor și medicilor care au activat, de-a lungul timpului, într-un sat.

Proiectele finanțate în cadrul programului sunt din raioanele Cimișlia, Hîncești, Ialoveni, Criuleni, Cahul, Anenii Noi, Telenești, Călărași, Drochia, Edineț, Căușeni, Leova, Șoldănești, Soroca, Sîngerei, Ștefan Vodă, Cantemir, Nisporeni, Florești și Glodeni, precum și din UTA Găgăuzia.

Beneficiarii au obligația de a valorifica alocațiile până la sfârșitul anului bugetar 2026.

NM by mihaelaconovali25

Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud cer comunității internaționale să le recunoască „independența” și numesc Rusia „garant al păcii”

Regiunea transnistreană, Abhazia și Osetia de Sud au emis o declarație comună în care solicită comunității internaționale să le recunoască drept „state independente”. Totodată, cele trei entități au catalogat Federația Rusă, care duce un război de agresiune împotriva Ucrainei, drept „garant al păcii și securității” în Europa de Est și Caucazul de Sud.

Vitalii Ignatiev, Oleg Bartsits și Ahsar Djioev – conducătorii instituțiilor responsabile de „politică externă” ale Transnistriei, Abhaziei și Osetiei de Sud – au avut joi, 11 iunie, o ședință în format de videoconferință. Ulterior, aceștia au emis o declarație comună.

Facem un apel insistent către comunitatea internațională să respecte drepturile suverane ale popoarelor Abhaziei, Transnistriei și Osetiei de Sud și să sprijine recunoașterea Republicii Abhazia, Republicii Moldovenești Nistrene și Republicii Osetia de Sud ca state independente”, se arată în document.

Ignatiev, Bartsits și Dzhioiev au mai menționat că cele trei regiuni nerecunoscute intenționează să-și consolideze cooperarea reciprocă, dar și relațiile cu Federația Rusă.

Salutăm pe deplin sprijinul complex oferit de Federația Rusă în domeniile politic, economic și umanitar în condițiile instabilității globale. Subliniem în mod special rolul stabilizator al Rusiei ca garant al păcii și securității în Europa de Est și în Caucazul de Sud”, au spus aceștia.

Menționăm că Abhazia și Osetia de Sud, teritorii separatiste ale Georgiei, sunt considerate de majoritatea statelor drept părți integrante ale acestei țări. Aceste regiuni și-au proclamat independența în urma conflictelor armate izbucnite după destrămarea Uniunii Sovietice, la începutul anilor 1990. Rusia a avut un rol important în aceste procese, oferind sprijin politic, economic și militar administrațiilor separatiste.

În cazul Abhaziei și Osetiei de Sud, Moscova le-a recunoscut independența după războiul ruso-georgian din 2008. În schimb, Transnistria nu este recunoscută oficial nici de Rusia, însă beneficiază de susținere economică și găzduiește trupe ruse pe teritoriul său.

procuratura.md

Parlamentul a votat redistribuirea competențelor între PA și CNA, în pofida apelului de amânare

Parlamentul a votat, în lectură finală, proiectul care prevede delimitarea competențelor între Procuratura Anticorupție (PA), Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Decizia a fost luată pe 11 iunie, în pofida apelului Centrului de Resurse Juridice de a amâna votul.

Reprezentanții Parlamentului au declarat că proiectul prevede delimitarea mai clară a competențelor instituțiilor responsabile de investigarea infracțiunilor economice și de corupție.

Competențele CNA, PA, PCCOCS, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal

CNA va investiga cazurile grave de fraudă bancară, în care prejudiciul depășește pragul valoric de 250 de salarii medii lunare pe economie. Dosarele cu prejudicii mai mici rămân în competența organelor fiscale. CNA va avea competența de a investiga spălarea banilor ca infracțiune autonomă. Potrivit Legislativului, în contextul extinderii domeniilor de competență ale CNA, va fi instituită o funcție suplimentară de director adjunct, iar mandatul directorului instituției va fi limitat la cel mult două mandate.

Procuratura Anticorupție va conduce urmărirea penală în cazurile de corupție la nivel înalt ce implică demnitari de rang înalt, inclusiv președintele țării, președintele Parlamentului, deputați, prim-ministrul, Avocatul Poporului, judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, precum și conducerea CNA și a Serviciului de Informații și Securitate.

Potrivit Legislativului, pentru a eficientiza activitatea PCCOCS, infracțiunile minore sau cele care nu prezintă un grad sporit de complexitate sunt excluse din competența acesteia. Astfel, PCCOCS se va concentra pe cauze de terorism, infracțiuni săvârșite de organizații criminale și pe alte dosare excepțional de grave. Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal vor efectua urmărirea penală în cauzele economico-financiare și vamale, în condițiile prevăzute de lege și sub conducerea PCCOCS, dacă prejudiciul cauzat nu depășește 50 000 de unități convenționale.

Reprezentanții Parlamentului au mai declarat că, pentru lectura a doua, inițiativa legislativă a fost completată cu un amendament care conține modificări la Codul de procedură penală, „pentru a înlătura unele interpretări defavorabile existente, pentru a unifica practica judiciară și pentru a garanta un proces penal echitabil”.

Cine a susținut proiectul

Proiectul a fost susținut în lectura a doua de 52 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Potrivit Legislativului, elaborarea proiectului a fost determinată de obligațiile asumate de Republica Moldova în cadrul Agendei de Reformă pentru integrarea în Uniunea Europeană. Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Înainte de vot, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat jurnaliștilor că nu a citit opinia Centrului de Resurse Juridice, însă „Comisia juridică o să se uite peste această opinie”. „Să vedem cât sunt de mari riscurile. (…) Dar abordarea este următoarea: noi trebuie să investim în instituții care au livrat”, a adăugat el.

***

Amintim că, pe 10 iunie, Centrul de Resurse Juridice din Moldova a declarat că votarea în lectura a doua a acestui proiect trebuie amânată. Potrivit Centrului, în contextul în care Procuratura Anticorupție este supusă procedurii de vetting, iar CNA nu, este contradictoriu ca atribuțiile primei să fie reduse, în timp ce competențe suplimentare să fie transferate celei de-a doua. Organizația a precizat, de asemenea, că CNA are garanții de independență mai slabe decât procuratura și a subliniat necesitatea unei analize suplimentare. Centrul a menționat că și-a expediat poziția în acest sens Parlamentului.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: