Într-o pădure din extravilanul satului Geamăna, raionul Anenii Noi, la aproximativ 100 de metri de drum, un aparat de zbor fără pilot a lovit un copac. La sol au fost identificate fragmente ale aparatului, deteriorate în urma impactului. Specialiștii poliției au dezactivat partea de luptă ale aparatului, eliminând riscul unei explozii necontrolate. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a oferit detalii despre incidentul semnalat în dimineața zilei de duminică, 11 octombrie.
„În urma cercetărilor efectuate într-o pădure din extravilanul satului Geamăna, raionul Anenii Noi, la aproximativ 100 de metri de la drum, a fost depistat locul în care un aparat de zbor fără pilot a lovit un copac, la o înălțime de aproximativ 13 metri. În urma intervențiilor, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au dezactivat partea de luptă, eliminând riscul unei explozii necontrolate”, a comunicat IGP.
Totodată, potrivit Inspectoratului, la sol au fost identificate fragmente ale aparatului de zbor, care prezentau deteriorări în urma impactului.
„Investigațiile continuă, urmând a fi dispuse expertizele de specialitate”, a declarat IGP.
Amintim că, în dimineața zilei de 11 octombrie, Ministerul Apărării anunța că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în extravilanul localităților Geamăna și Văratic, raionul Anenii Noi, s-a auzit un sunet asemănător celui produs de o dronă, urmat de o explozie. Ulterior, echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au localizat obiectul în apropierea localității Geamăna. Între timp, poliția a anunțat că aparatul de zbor ar fi căzut și ar fi explodat într-o pădure din extravilanul satului Geamăna. Detalii AICI.