396 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 1992 de teste. Din numărul total de cazuri, 3 sunt de import (Belgia-1, Franța-1, România-1). Totodată, 20 de lucrătorilor medicali s-au infectat cu coronavirus: medici-8, asistenți medicali-11, personal auxiliar-1. De asemenea, Ministerul Sănătății
În după amiaza zilei de 30 iulie, pompierii au reușit să lichideze ultimele focare de ardere de pe poligonul cu deșeuri din apropierea localității Țânțăreni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, salvatorii și muncitorii vor continua să efectueze lucrări de copertare a terenului pentru a evita reaprinderea focarelor, iar
Ambasada Republicii Moldova la București salută decizia autorităților bulgare privind permiterea intrării cetățenilor Republicii Moldova în Republica Bulgaria, începând cu 28 iulie 2020, la prezentarea testului PCR la COVID-19 în limba engleză, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrare în Bulgaria. Astfel, pentru tranzitarea teritoriului României, cetățenii Republicii
În România, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1356 de cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 22 346 de teste. Este un nou record al îmbolnăvirilor, informează Digi24. De asemenea, crește și numărul pacienților internați la terapie intensivă. Este vorba despre 402 persoane. Totodată, în intervalul 29.07.2020
Purtătorul de cuvânt a lui Vladimir Putin a calificat drept insinuări afirmațiile cu privire la faptul că Rusia ar fi trimis mercenari în Belarus pentru a destabiliza situația, informează RBC. „Rusia și Belarus sunt aliați, parteneri apropiați. Acest lucru nu se pune în discuție”, a declarat Dmitri Peskov. Acesta a
Un nou magazin social staționar din cadrul rețelei «Merișor» a fost deschis, azi, la Cahul. Este cel de-al doilea astfel de magazin în această localitate. Proiectul magazinelor sociale lansat acum cinci ani de liderul Partidului «ȘOR», Ilan Șor, a ajuns să numere 132 de unități comerciale, unde categoriile sociale vulnerabile
Un deținut în vârstă de 18 ani a fost găsit mort în curtea pentru plimbare a penitenciarului nr. 13. Informația a fost confirmată pentru NM de către Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Potrivit sursei citate, acesta s-ar fi strangulat cu o funie de la echipamentul
Primăria Chișinău a pierdut și la Curtea Supremă de Justiție procesul cu firma Cristivlad SA, privind legalitatea demolării cinematografului Gaudeamus, informează Mold-Street. Astfel, pe 29 iulie, un complet de judecători în frunte cu Tamara Chișca-Doneva, recent numită vicepreședintă a CSJ, a respins recursul depus de primarul municipiului Chișinău împotriva deciziei
Primarul capitalei, Ion Ceban, a efectuat o vizită la Stația de Epurare a apelor uzate. Acesta susține că „în luna martie era imposibil de respirat, acum nu există miros”. „Zilnic, de la stație sunt obținute 100 metri cubi și se stochează provizoriu în locurile special amenajate. Acest nămol este deshidratat
Procuratura Generală a venit cu o reacție în legătură cu acuzațiile deputatului Iurie Reniță ca urmare a refuzului Procuraturii Anticorupție de a anula ordonanța de neîncepere a urmăririi penale în baza secvențelor video de la sediul Partidului Democrat. „Procuratura nu comentează declarații politice și îndeamnă actorii politici să renunțe la