Președintele Poloniei Andrzej Duda și soția sa Agatha, în timpul vizitei la Roma și la Vatican, au adus cu ei copii ucraineni, bolnavi de cancer, care fuseseră evacuați anterior în Polonia. Liderul polonez a publicat o fotografie pe pagina sa de Facebook. „Împreună cu noi, la Roma, au zburat copii
În timpul zborului de la Roma în Malta, papa Francisc, la întrebarea unui jurnalist, a confirmat voința de a lua în considerare propunerea unei vizite la Kiev, informează Vatican News pe 2 aprilie. Ulterior, ajuns în Malta, el l-a criticat în premieră pe liderul rus Vladimir Putin. Papa a salutat
În mai multe orașe din Rusia s-au desfășurat acțiuni împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În majoritatea cazurilor, activiștii ies de unii singuri în public cu pancarte cu desene sau mesaje anti-război. Aceștia sunt însă repede reținuți de poliție. Locuitorii orașelor mari ies câte unul în piețe cu mesaje
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat pe 2 aprilie că s-a reușit aprobarea repartizării autorizațiilor multilaterale CEMT pentru operatorii de transport rutier internațional nedistribuite și neridicate. Decizia a fost luată în ajun, deși reprezentanții Uniunii Transportatorilor și Drumarilor și Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto ar fi încercat să
Autoritățile ruse au inițiat o anchetă penală cu privire la incendiul care a izbucnit în orașul Belgorod. Acesta a fost calificat drept „atentat”. Între timp, analiștii Conflict Intelligence Team au ajuns la concluzia că, în aceeași zi, în regiune a căzut și o rachetă lansată de pe teritoriul Rusiei, posibil
Politicianul român Florin Cîțu și-a anunțat sâmbătă demisia de la șefia PNL, la doar șase luni de la instalarea în funcția de președinte al partidului. Potrivit presei din țara vecină, decizia a fost anunțată după ce mai mulți lideri ai formațiunii i-au cerut să se retragă. El a făcut anunțul
Ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă a anunțat că îl va acționa în judecată pe Cristian Rizea, ex-deputatul român stabilit în Republica Moldova, cu puţin timp înainte de a fi condamnat definitiv în România la închisoare, pentru corupție. Motivul nemulțumirii lui Chirtoacă este un material video publicat de către acesta pe 1
Pe internet a apărut un site în care celebritățile din Federația Rusă și cele originare din Ucraina sunt împărțite în două categorii: oameni – cele care condamnă războiul declanșat de Rusia în Ucraina și neoameni – cele care susțin politica Kremlinului. Printre cei incluși în categoria „oameni” se numără Zemfira,
Fotograful și documentaristul ucrainean Max Levin a fost găsit mort. Pe 13 martie, împreună cu Alexei Cernîșov – militar și fost fotograf, au plecat spre satul Huta-Mejîhirsk, comuna Liutij din raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, Ucraina, pentru a documenta urmările invaziei trupelor rusești. Locul aflării lui Cernîșov rămâne necunoscut. Pe 1
Biroul de Reintegrare de la Chișinău a venit cu o reacție la informațiile publicate de Statul Major al Ucrainei, privind mobilizarea de trupe din regiunea transnistreană. „Instituțiile statului monitorizează îndeaproape situația de securitate din regiune. În context, ținem să informăm că nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe