Uniunea Europeană a anunţat marţi că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru „angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic” şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia. „Pe baza deciziei înaltului reprezentant Josep Borrell, 19 membri ai Misiunii Permanente a Federaţiei Ruse la UE din Bruxelles au fost declaraţi „persona
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a numit evenimentele de la Bucea o „provocare falsă” menită să perturbe negocierile dintre Rusia și Ucraina. Declarațiile au fost făcute pe 5 aprilie la o conferință de presă, relatează Interfax. „Tocmai în momentul în care, în conformitate cu acordurile de la Istanbul, partea
Mitropolia Moldovei face un apel repetat către partea rusă și cea ucraineană, să se așeze la masa negocierilor și să soluționeze în mod pașnic toate problemele care există. Într-un comunicat al Bisericii Ortodoxe din 5 aprilie, se menționează că acest „război îngrozitor schilodează fără milă nu numai trupul, dar și
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit pe 5 aprilie în fața Consiliului de Securitate al ONU. Zelenski a cerut trimiterea în judecată a responsabililor pentru crimele pe care, potrivit acestuia, armata rusă le-a comis în Ucraina. În special, el a propus reformarea Consiliului de Securitate al ONU, excluderea Rusiei din
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi decretul privind încetarea mandatului Rodicăi Antoci din funcția de președintă a Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul vine ca răspuns la cererea de demisie depusă de funcționară și intră în vigoare la data semnării. Pe 4 aprilie și membrii Consiliul de Integritate
România decis să declare 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București „persona non grata”. Potrivit Ministerului de Externe român, acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961. „Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării
Fostul președinte Igor Dodon s-a întâlnit pe 5 aprilie cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov. Într-o postare pe Facebook, Dodon spune că a discutat despre furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova și exportul produselor agricole moldovenești către piața rusă. „În calitate de președinte al Uniunii de Afaceri
Fotografia cu mâna femeii ucise în Bucea a făcut înconjurul lumii. Pe 5 aprilie, make-up artistul Anastasia Subaceva și-a recunoscut clienta, scrie Holodmedia. „Am simțit imediat că această fotografie m-a marcat și nu am putut înțelege de ce. Femeia din această fotografie, care s-a răspândit în toată Ucraina, în lume,
Conferința donatorilor de la Berlin a adunat un sprijin financiar de aproape 700 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut pe 5 aprilie de către europarlamentarul român Siegfried Mureșan. Potrivit lui Mureșan, 30 de țări au anunțat o alocare totală pentru țara noastră de 695 de
Premierul moldovean Natalia Gavrilița și ministrul român de externe Bogdan Aurescu au declarat, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, că Moldova și România ar trebui să se pregătească pentru un nou val de refugiați. Potrivit lui Aurescu, cu câteva săptămâni în urmă, autoritățile române au primit informații despre