Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus miercuri că „nu există niciun semn” că președintele Vladimir Putin și-ar fi schimbat ambiția de a cuceri întreaga Ucraină, în ciuda faptului că în acest moment Rusia își concentrează atenția asupra estului țării, relatează CNN. Adresându-se reporterilor înainte de o întâlnire la
Transnistria nu efectuează nicio pregătire și nu are intenții militare în raport cu regiunile Ucrainei care se învecinează cu regiunea transnistreană. Acesta este o poziţie de principiu a „statului transnistrean” și are un caracter neschimbător. Declarația a fost prezentată pe 6 aprilie de așa-numitul minister de Externe din stânga Nistrului.
Strada 31 August 1989, una din cele mai aglomerate artere de circulație din centrul istoric al capitalei, a intrat în proces de reparație capitală. Este prima intervenție de acest fel de la construcția străzii, informează Primăria municipiului Chișinău pe 6 aprilie. Lungimea totală a străzii este de 3 km, iar
Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a acordat un interviu pentru TASS, în care a afirmat că războiul din Ucraina a izbucnit din „ambițiile nucleare ale regimului ucrainean, încurajate de Occident și NATO”. „Încercările persistente ale Rusiei de a ajunge în Occident s-au dovedit a fi inutile”, a spus el
În pofida luptei existențiale între democrație și autocrație, chiar la „ușa” Republicii Moldova, relațiile dintre SUA și țara noastră sunt mult mai puternice decât au fost până acum. Afirmația a fost făcută pe 6 aprilie de administratoarea USAID, Samantha Power, într-o conferință de presă comună susținută cu președinta Maia Sandu,
Președinta Maia Sandu afirmă că autoritățile statului nu dețin informații care ar confirma faptul că aeroportul de la Tiraspol este pregătit pentru avioanele ruse. În cadrul unei conferințe din 6 aprilie, șefa statului a declarat că pe acel aerodrom, în fiecare an, se fac lucrări de primăvară. Cu toate acestea,
Beijingul insistă asupra unei anchete a ceea ce s-a întâmplat la Bucea și îndeamnă Ucraina și Rusia să evite acuzațiile nefondate. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, la o conferință de presă din 6 aprilie. „Rapoartele și fotografiile morților de
Președinta Maia Sandu Maia Sandu și și Administratoarea USAID Samantha Power o conferință de presă comună, după întrevederea avută în cursul zilei de 6 aprilie. Amintim că în perioada 6-7 aprilie, Samantha Power efectuează o vizită în Republica Moldova. Administratoare va merge la frontiera moldo-ucraineană pentru a se informa despre
Președinta Maia Sandu, se va întâlni pe 7 aprilie cu omologul său din Letonia, Egils Levits, care va efectua o vizită în țara noastră. Întrevederea celor doi șefi de stat va fi urmată de o conferință de presă comună. Egils Levits este al șaselea șef de stat care vine în
Uniunea Europeană i-a oferit lui Vladimir Putin 35 de miliarde de euro pentru aprovizionarea cu energie de la începutul războiului său și 1 miliard de euro pentru a finanța apărarea Ucrainei. Declarația a fost făcută de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell. Josep Borrell, șeful politicii externe al UE,