00000005pm 1080014, PM5

Redacția NewsMaker își manifestă îngrijorarea față de acțiunile agresive și presiunile din partea Partidului Socialiștilor și ai susținătorilor acestuia, îndreptate împotriva jurnaliștilor, care au loc în timpul acțiunilor de protest din Chișinău. Remarcăm că, în ultima perioadă, numărul incidentelor de acest fel s-au întețit. Nu de puține ori, aceste acțiuni

Președinta țării Maia Sandu nu a studiat deocamdată raportul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cu privire la activitatea procurorului general interimar Alexandr Stoianoglo. În cadrul ediției din 30 mai a emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV, șefa statului a precizat că va lua decizia privind demiterea lui Stoianoglo după

Președinta țării Maia Sandu consideră că este „un pic ciudat” faptul că Igor Dodon a fost percheziționat și reținut chiar în ziua în care ea a împlinit 50 de ani. În cadrul ediției din 30 mai a emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV, șefa statului a reiterat faptul că

Autoritățile au deja un candidat la șefia Serviciului de Informații și Securitate. Informația a fost confirmată de către președinta țării Maia Sandu, în cadrul ediției din 30 mai a emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV. Aceasta a mai menționat că persoana respectivă „vine din afara sistemului de securitate”. Președinta

În Republica Moldova, pentru prima dată, a fost transplantat un organ prelevat în România. O femeie din Republica Moldova, în stare extrem de gravă, diagnosticată cu ciroză hepatică în fază terminală, a beneficiat de un transplant de ficat de la un donator din România, anunță pe 30 mai Ministerul Sănătății.

Activitatea de comercializare a armelor din circuitul civil se va realiza doar din puncte autorizate, fără expunerea acestora în vitrină, în bază de catalog cu descrierea tehnică a acestora. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Situații Excepționale (CSE) pe 30 mai. De asemenea, potrivit CSE, vânzarea

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a intervenit cu noi măsuri privind stimularea exportului de produse agricole perisabile. Potrivit Dispoziției aprobate în cadrul ședinței de astăzi a CSE, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, urmează să elaboreze și

A început evacuarea anvelopelor de pe teritoriile grădinițelor, după ce, ani la rând, acestea au fost utilizate pentru decorul spațiilor de joacă. Sunt o soluție ieftină, dar periculoasă, susțin specialiștii, care, în urma unor expertize, au constatat că articolele sunt toxice. Astfel, autoritățile din Educație s-au autosesizat și au le-au

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media se declară „îngrijorate și contrariate” în legătură cu decizia Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de a refuza prelungirea utilizării toponimicului „Chișinău” în denumirea postului Radio Chișinău. Acestea consideră că hotărârea CMC restrânge, în mod ilegal, drepturile și libertățile jurnaliștilor și afectează grav dreptul la libera informare

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei conversații telefonice cu liderul rus Vladimir Putin, a declarat luni că Ankara este pregătită să organizeze o întâlnire între Rusia, Ucraina și ONU la Istanbul. „Președintele Erdogan și-a exprimat disponibilitatea de a organiza o întâlnire la Istanbul între Rusia, Ucraina și ONU

Perioada publicării
Categorii cu noutăți