kfaktiv.ru

Energia electrică s-ar putea scumpi din nou? ANRE se întrunește în ședință extraordinară

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina mâine, 30 noiembrie, solicitările privind creșterea tarifelor de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și de către S.A. „Furnizarea energiei electrice Nord”.

Dacă ANRE va da undă verde solicitărilor, atunci consumatorii deserviți de Premier Energy ar putea plăti 6,38 lei kW/h, iar cei din nord, deserviți de FEE-Nord – 5,68 lei kW/h.

Ședința este preconizată pentru ora 10:00.

Amintim că ultima majorare a tarifului la energia electrică a fost aprobată la începutul lunii noiembrie. În prezent, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, achită pentru energia electrică 4,77 lei/kWh, iar consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord – 4,81 lei/kWh.

În cadrul unei emisiuni, Natalia Gavrilița nu a exclus că tariful va crește din nou, însă a precizat că acesta nu va fi mai mare de 10 lei/kWh.

De menționat că, înainte de războiul declanșat de Rusia în țara vecină, malul drept al Nistrului achiziționa 70% din volumul necesar de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% – din Ucraina. Problema insuficienței de energie electrică în Republica Moldova a apărut după ce Rusia a bombardat obiective de infrastructură energetică din Ucraina. Din 11 octombrie, Kievul a sistat exportul din cauza deficitului pentru propria țară. În același timp, contrar contractului cu partea moldovenească, Gazprom a redus semnificativ furnizarea de gaz pentru Republica Moldova, dând vina pe operatorul ucrainean de transport.

De cealaltă parte, „Sistemul de transport al gazelor din Ucraina” (GTSU) a negat informațiile despre lipsa posibilităţilor sale de a crește volumul tranzitului de gaze către Moldova.

Din 1 noiembrie, Moldova cumpără energie electrică la bursa din România la un preț mai mare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Maia Sandu, întrevedere cu primari din sudul țării: Reforma APL este poate chiar mai complicată decât cea de la bacalaureat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu primari din sudul țării, iar discuția a vizat reforma administrației publice locale (APL). Șefa statului, care anterior a fost ministră a Educației, a spus că reforma APL este „poate chiar mai complicată decât reforma de la bacalaureat”.

Întâlnirea a avut loc la Guvern.

„Am vorbit despre amalgamarea voluntară și despre cum putem construi administrații locale mai puternice, cu mai multe resurse și servicii mai bune pentru cetățeni. Este îmbucurător că peste 400 de primării din țară au semnat deja deciziile finale în acest sens, iar circa 200 sunt în ultima etapă a procesului”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

„Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că participați în această reformă. Este o reformă poate chiar mai complicată decât reforma de la bacalaureat. Eu știu ce înseamnă să facem reforme nepopulare, dar trebuie să le facem”, a comunicat Maia Sandu, în timpul întrevederii cu primarii.

***

Amintim că 60 de primării din Republica Moldova au declarat, din start, că nu doresc să inițieze procesul de amalgamare. Pe de altă parte, 400 de primării au aprobat deja deciziile finale de amalgamare voluntară, iar alte 200 se află în etapele finale ale procesului. Datele au fost comunicate pe 31 iulie de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. Întrebat când vor primi primăriile care se amalgamează banii promiși pe cap de locuitor, secretarul general al Guvernului a declarat că aceste resurse le vor fi puse la dispoziție la începutul anului 2027. Detalii AICI. Pe 3 august, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că îi pare rău că există câteva zeci de primării care au refuzat amalgamarea voluntară și a vorbit despre pașii care urmează pentru acestea. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: