Republica Moldova mizează pe experiența și expertiza irlandeză în mai multe domenii sectoriale, precum agricultură, sănătate, investiții, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Irlandei în țara noastră, cu reședința la București, Paul McGarry. „În contextul acordării Republicii Moldova statutului de stat candidat la Uniunea
Fac mii de kilometri pentru a se deplasa în zonele unde să ierneze. Pentru că sunt păsări migratoare, sute de lebede poposesc din țări nordice, unde iarna e mai aspră. În această perioadă, acestea pot fi văzute pe lacurile sau râurile din țară. Zeci de lebede au fost identificate și
Un bebeluş de două luni a fost scos în viaţă de sub dărâmături de echipele de salvare în provincia turcă Hatay, la 128 de ore după seismele devastatoare care au lovit în această săptămână Turcia şi Siria, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, relatează Agergres. Copilul a fost scos
Un moldovean ar fi ajutat, contra cost, patru cetățeni turci din Republica Moldova să ajungă ilegal în Ucraina. Ofițerii de urmărire penală împreună cu procurorii au descins la Comrat, la domiciliul învinuitului. Mai exact, bărbatul ar fi organizat traversarea ilegală a frontierei de stat din Republica Moldova în Ucraina, a
Controversele din jurul sectorului energetic și lipsa de rezultate pe domeniul reformei justiției sunt elemente prioritare care au determinat necesitatea schimbării Guvernului. O spune comentatorul politic Ion Tăbîrță, potrivit căruia în condițiile unui deficit de cadre, unii miniștri ar putea trece din Guvernul Gavrilița în Guvernul Recean, notează IPN. Comentatorul
Adem Altan este cel care l-a surprins pe Mesut Hançer în timp ce ținea strâns mâna fiicei sale moarte sub dărâmături, în orașul turc Kahramanmaraș. Fotografia a mișcat o lume întreagă, iar Altan spune acum că nu poate s-o compare cu niciuna dintre zecile de mii de poze pe care
Vicepremierul Nicu Popescu a avut pe 11 februarie un dialog telefonic cu Urmas Reinsalu, ministrul afacerilor externe al Estoniei. Oficialii au discutat despre evoluțiile de politică internă din țara noastră, remanierile guvernamentale, care au loc în Republica Moldova precum și evoluțiile ulterioare. Nicu Popescu i-a explicat ministru că aceasta este
Schimbarea de guvern nu afectează parcursul european al Republicii Moldova. De această părere este europarlamentarul Siegfried Mureșan. Potrivit lui, obiectivele sunt aceleași, dar și sprijinul din partea Uniunii Europene rămâne neschimbat, transmite IPN. Deputatul european a precizat că la Chișinău există „o majoritate parlamentară clară, stabilă care dorește integrare europeană
În anul 2022 la numărul Serviciului de urgență 112 în Republica Moldova au fost recepționate 2,3 milioane de solicitări din partea cetățenilor. Datele sunt prezentate în contextul Zilei europene a numărului de urgenţă 112, care este marcată pe 11 februarie. Un operator 112 poate prelua în orele de tură până
Pediatrii din secțiile consultative ale spitalelor raionale vor fi transferați în instituțiile de medicină primară. Specialiștii vor activa alături de medicii de familie, începând cu 1 martie. Ordinul a fost semnat de ministrul sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit sursei citate, toți copiii cu vârsta de 0-5 ani se vor afla și