Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat câteva amendamente referitoare la modul de acordare și suspendare a statutului de persoană asigurată pentru beneficiarii Mecanismului de protecție temporară, care se vor încadra în câmpul muncii. Astfel, în cazul angajării, aceștia vor avea statut de persoană asigurată, fără obținerea dreptului de ședere provizorie
Instituirea Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) a fost aprobată. O hotârăre în acest sens a fost adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale, în cadrul ședinței din 17 mai. Potrivit decizie CSE, până va fi negociat
Premierul Dorin Recean i-a găzduit pe 17 mai, la Casa Guvernului pe președinții de raioane. Interlocutorii au discutat importanța consolidării eforturilor administrației publice centrale și locale pentru soluționarea în comun a problemelor existente și îmbunătățirea vieții oamenilor din întreaga țară. Șeful Executivului a menționat că autoritățile rămân concentrate pe avansarea
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, în marja summit-ului Consiliului Europei de la Reykjavik. Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, dar și eforturile autorităților moldovene în lupta pentru combaterea corupției. În cadrul întrevederii, șefa statului l-a felicitat, încă o
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit pe 17 mai cu președinta Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Siofra O’Leary. Întrevederea a avut loc în marja summit-ului Consiliului Europei de la Reykjavik. Oficialele au discutat despre rolul CEDO și al Consiliului Europei în realizarea reformelor și alinierea la cele mai bune practici
Primăria Șoldănești va primi 8,4 milioane de lei, care vor fi alocați din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru reparația unui bloc de locuit din oraș. O deciziei în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, în cadrul ședinței din 17 mai. Clădirea vizată, dată în exploatare
Asociația Forța Fermierilor a adresat o declarație oficială Guvernului în care au informat despre situația precară din domeniul agriculturii. Organizația a înaintat Executivului și o serie de revendicări, menite să redreseze situația, pe care îi cere să și le asume public până pe 3 iunie. Printre acestea se numără: alocarea
Cel mai recent clip al Shakirei, în care artista apare alături de cei doi fii ai săi, a adunat peste 22 mln vizualizări pe YouTube, în doar o zi de la lansare. În videoclip, apar și Milan și Sasha, care cântă și o acompaniază la pian pe mama lor. În
Danemarca a anunţat pe 16 mai că îşi propune inclusiv relații mai strânse cu țări precum Republica Moldova și Georgia ca parte a noii sale strategii de securitate națională menită să contracareze amenințarea rusă, relatează HotNews. În noua strategie de politică externă şi de securitate, guvernul de la Cophenhaga solicită
Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat alegerile desfășurate pe 14 mai în UTA Găgăuzia. În cadrul declarațiilor, aceasta s-a întreba – „ce limbă ar trebui să vorbească locuitorii Găgăuziei”, „dacă în Moldova a fost anulat însuși cuvântul Moldova”, și a mai spus că „autoritățile