00000008pm 1080043, PM8

Aproximativ 450 de participanți – copii, tineri și adulți – dornici de a-și testa cunoștințele la limba română, au participat astăzi, 31 august, la Chișinău, la Marea Dictare Națională. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul a început cu un cuvânt de

Cele două explozii de la o stație de gaz petrolier lichefiat din România au pus în alertă autoritățile de la Chișinău. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat că Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică va verifica benzinăriile din Republica Moldova, iar în cazul depistărilor unor nereguli, acestea vor fi sancționate dur,

De Ziua Limbii Române, mai mulți vizitatori ai Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău au primit în dar cărți în limba română, pentru copii și maturi, semnate de scriitori renumiți precum Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Mircea Eliade sau Liviu Rebreanu. Acțiunea a fost organizată de Alianța Liberalilor

O femeie de 31 de ani ar fi fost ucisă în bătaie chiar de către concubinul său. Trupul neînsuflețit al tinerii a fost găsit în dimineața zilei de 31 august, de oamenii legii, într-un apartament din sectorul Buiucani al capitalei. Informația a fost confirmată pentru NM de ofițera de presă

Ucraina a venit cu un mesaj pentru toți cei care critică tacticile Kievului în contraofensiva sa împotriva trupelor rusești. În timp ce ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că, prin astfel de declarații, aceștia ar scuipa în fața soldaților ucraineni și că ar trebui să „tacă”, secretarul Consiliului

Moldova garantează asistență și protecție nu numai refugiaților care au cetățenia unui stat. De protecție în Republica Moldova se pot bucura și apatrizii, persoanele fără cetățenie. În noul videoclip – despre cum oamenii se pot pomeni fără cetățenie, care sunt drepturile de care pot beneficia apatrizii în Moldova și dacă

O fetiță în vârstă de trei ani a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuit. Tragicul incident s-a produs în orașul Bender, pe 30 august, anunță presa locală. În urma impactului, fetița s-a ales cu numeroase traumatisme. În prezent ea este internată în stare gravă, în secția

De Ziua Limbii Române, sărbătorită în fiecare an pe 31 august atât în Republica Moldova, cât și în România, politicienii de la Chișinău au venit cu mesaje de felicitare, adresate cetățenilor țării. Miniștri, lideri de partide și chiar politicieni fugari au omagiat eforturile celor care au promovat și au luptat

„Dor” înseamnă dulceața de caise a bunicii, boabele galbene de porumb, prietenii din copilărie, răsăritul pe malul lacului și… acasă. „Dor” este un cuvânt care nu poate fi tradus în altă limbă, un cuvânt-intersecție, unde nostalgia se întâlnește cu speranța că totul abia urmează, că se va repeta. Cu ocazia

Populația României a crescut datorită imigranților care vin să muncească. Numărul străinilor care au intrat în țară a fost mai mare decât al românilor care au părăsit țara. Diferența este de puțin peste 85.000 de persoane, scrie Digi24. La începutul acestui an, populația rezidentă a fost de puțin peste 19

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x