Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, susține că băiatul de 13 ani, din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, care a decedat după ce ar fi fost lovit la picior de un coleg, suferea și de alte probleme de sănătate. Asta chiar dacă, acum o săptămână, ea declarase, în plenul Parlamentului, că medicii de
Mihail Ermurachi, cetățean al Republicii Moldova recent eliberat din detenție ilegală în regiunea transnistreană, a avut pe 5 martie o audiență cu Avocatul Poporului, Ceslav Panico. Anunțul a fost făcut de către Oficiul Avocatului Poporului. Amintim că Mihail Ermurachi, în vârstă de 74 de ani, a fost condamnat de către
Senatul italian a ratificat pe 5 martie Acordul de securitate socială dintre Republica Moldova și Italia. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), care a precizat că procedura a avut loc cu o lună mai devreme decât se planifica inițial. Potrivit MMPS, după aprobarea
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) respinge acuzațiile Moscovei privind încălcarea Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, în legătură cu faptul că ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, nu a fost încă acreditat. Instituția a declarat, într-un comunicat, că stabilirea datei și modalității de organizare
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție:— Palatul de Cultură al Feroviarilor nu se vinde— De ce s-a scumpit uleiul?— Nu toți cetățenii au primit compensații la lumină— Moartea băiatului de 13 ani: Ce spun părinții despre bullying și erori medicale— Guvernul nu are toți banii pentru
Curtea Supremă a SUA a respins cererea administrației Trump de a menține înghețate aproximativ două miliarde de dolari în ajutoare externe aprobate de Congres. Hotărârea a fost adoptată în data de 5 martie, transmite Hotnews.ro. Hotărârea judecătorească privind respingerea menținerii asistenței financiare înghețate a fost adoptată cu votul favorabil al
Atașatul militar, aero și naval al ambasadei Federației Ruse la București, Alexander Chuprina, și adjunctul său, Evgheni Ignatiev, au fost declarați persona non grata pe teritoriul României. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că decizia are legătură cu desfășurarea de activități care contravin Convenției de
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat pe 5 martie la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Moscova. Diplomatului i s-au cerut explicații referitoare la motivul pentru care ambasadorul desemnat al Rusiei în R. Moldova, Oleg Ozerov, nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.
Șase din zece moldoveni sunt obezi, iar în rândul copiilor această problemă de sănătate ajunge la 20%. Datele alarmante au fost prezentate de Agenția Națională de Sănătate Publică, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva Obezității, care este marcată în data de 4 martie. Potrivit specialiștilor, creșterea exagerată a greutății
Beneficiarii de prestații sociale din Republica Moldova au fost informați, pe 5 martie – prin SMS, că banii le-au fost transferați în cont de către Guvern. Până acum, aceștia erau informați că banii le erau transferați de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă,