Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care se află la Forumul Diplomației de la Antalya, a avut întrevederi cu omologii săi din Ucraina – Andrei Sibiga, Ungaria – Peter Szijjarto, Croația – Gordan Grlic Radman, Slovacia – Juraj Blanar și Macedonia de Nord – Timco Mucunski. Discuțiile au vizat colaborarea bilaterală
Luptătoarea Irina Rîngaci a câștigat medalia de argint la Campionatul European de lupte, care se desfășoară la Bratislava. Despre acest lucru a comunicat pe 11 aprilie Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Irina Rîngaci a concurat în cadrul competiției la categoria de greutate 65 kg. Sportiva noastră le-a
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a declarat că, în prezent, poartă discuții despre o potențială aderare la Blocul Împreună. Totuși, el a precizat că încă nu a luat o decizie finală în acest sens. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 11 aprilie a emisiunii „Realitatea te privește”
Importanța reformelor în sistemul judiciar a fost discutată la Adunarea Generală a Judecătorilor, unde președintele Maia Sandu a subliniat că timpul pentru curățarea sistemului de justiție este limitat. Judecătorii, la rândul lor, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la salariile scăzute, ceea ce ar putea amenința independența puterii judiciare.
Militarii francezi cartografiază terenul de la granița României cu Ucraina și Republica Moldova, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Rusia și NATO. Informația a fost raportată de ziarul Le Figaro, care face trimitere la surse din cadrul armatei Franței. Potrivit Le Figaro, din toamna anului 2024, în România se
Un automobil înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat într-un accident rutier produs în județul Iași, România, în seara de 11 aprilie. O femeie a decedat, iar încă doi bărbați au fost grav răniți, fiind transportați la spital. Accidentul a avut loc în apropierea localității Podul Iloaiei, județul Iași. Presa
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare din România la alegerile prezidențiale, a vorbit despre primele lucruri pe care le va face în scenariul în care deveni președinte și Rusia ar ataca militar Republica Moldova. El a precizat că este vorba despre o comunicare permanentă cu Chișinău, pentru a stabili cum
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor în data de 12 aprilie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic, vom avea parte de cer variabil. În nordul țării, temperatura aerului va ajunge până la +8°C în timpul zilei. Noaptea, mercurul din termometre va indica până la -1°C. În raioanele centrale și la Chișinău, pe
Judecătoria Chișinău, sediul centru a respins recent plângerea Jurnal TV împotriva unei sancțiuni impuse de Consiliul Audiovizualului (CA) în luna mai 2022. Televiziunea a contestat avertizarea publică aplicată drept pedeapsă pentru că moderatorul unei emisiuni nu a preîntâmpinat sau contracarat utilizarea unor „expresii și fraze cu tentă discriminatorie” în cadrul