Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat „efortul monumental” depus de președintele american și de liderii europeni pentru a deschide calea către pace în Ucraina. Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, șefa statului a subliniat că o pace durabilă depinde de garanții solide de securitate. „Salut efortul monumental depus
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, a declarat că ar putea fi deschise 10 secții de votare la alegerile parlamentare din toamnă, potrivit calculelor efectuate de CEC, în baza Codului Electoral. Acesta a spus că solicitările Tiraspolului privind deschiderea a 41 de secții nu au temei legal și par
Activitatea la postul vamal comun Palanca–Maiaki–Udobnoe a fost suspendată temporar. Măsura a fost luată în urma unor investigații desfășurate de autorități, anunță Serviciul Vamal. Din motive de securitate și pentru a nu periclita desfășurarea acțiunilor, autoritățile precizează că nu pot oferi în prezent detalii suplimentare. Cetățenii care intenționează să traverseze
Enter se apropie tot mai mult de clienții săi! Suntem încântați să anunțăm deschiderea unui nou magazin Enter în orașul Telenești. Aici vei găsi o gamă largă de electrocasnice și gadgeturi, perfecte pentru nevoile tale zilnice, dar și pentru momentele în care vrei să te răsfeți cu ceva special. Pe
Comisia Electorală Centrală (CEC) a venit cu o reacție, după ce în spațiul public au apărut imagini video trucate. Materialul prezintă un presupus buletin de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, pe care ar fi fost aplicată ștampila „VOTAT” în dreptul unui concurent electoral. „Acest material este un fals,
Un fost primar al Iașului a fost condamnat la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore, scrie Adevarul.ro. Sentința poate fi atacată cu apel. Bebe Onofraș, fost primar al Iașului, acum de meserie fotograf, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru
Škoda Kamiq este modelul care redefinește segmentul A-SUV pentru generația urbană, mereu în mișcare, creat pentru cei ce vor confort, siguranță și stil autentic. Descoperă 5 motive principale pentru care Kamiq este alegerea ideală pentru tine: 1. Design modern, urban și personalizabil Kamiq se remarcă printr-un design robust și dinamic
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a început pregătirile pentru o întâlnire între președinții Ucrainei și Rusiei, Vladimir Zelenski și Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare după discuțiile cu Zelenski și liderii europeni. „O astfel de întâlnire este necesară pentru a rezolva probleme sensibile”,