Vremea se răcește simțitor în Moldova! De joi, 25 septembrie, temperaturile vor coborî cu până la 9 grade ziua. Noaptea va fi și mai răcoare, iar vineri, sâmbătă și duminică temperaturile vor ajunge chiar și la plus 6 grade Celsius. Maxima nocturnă nu va depăși 10 grade. Cerul va fi
Un bărbat înarmat care a inscripționat mesajul „ANTI-ICE” pe un glonț nefolosit a ucis două persoane reținute și a rănit o alta, miercuri, la un birou local al Serviciului de Imigrări și Vamă din Dallas, iar ulterior s-a sinucis, au anunțat oficialii americani, potrivit Reuters. Directorul FBI, Kash Patel, a
Nicuşor Dan îi îndeamnă pe cetăţenii moldoveni care se află în România să meargă, duminică, la vot pentru alegerea Parlamentului Republicii Moldova. Șeful statului român precizează că acest scrutin reprezintă un moment crucial pentru viitorul lor şi al Basarabiei, scrie rfi. Potrivit președintelui României, alegerile parlamentare din Republica Moldova care
Dacă obține un scor bun la alegerile parlamentare, Partidul CUB are o opțiune pentru fotoliul de ministru al Energiei. Vicepreședinta CUB, Rodica Grama consideră că funcția i s-ar potrivit omului de afaceri Adriano Dulgher, numele căruia este legat de celebrul caz al celor 1,6 milioane de euro descoperiți nedeclarați în
Vladimir Cebotari, fondatorul Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), care este descendent direct al PDM, a lansat pe 24 septembrie un îndemn cu privire la susținerea Blocului „Alternativa” și „Partidului Nostru” (PN) la alegerile parlamentare. Președintele PN, Renato Usatîi, a calificat sprijinul exprimat de Cebotari ca fiind „o provocare”. El
Magistratul Dmitrii Fujenco de la Curtea de la Curtea de Apel Sud nu a promovat evaluarea externă a integrității. La baza deciziei Comisiei de Evaluare au stat dubii privind integritatea financiară și etică a judecătorului. Raportul cu propunerea de nepromovare a evaluării a fost transmis CSM. Astfel, Consiliul Superior al
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins acreditarea mai multor cetățeni ruși desemnați de misiuni internaționale, inclusiv OSCE/ODIHR, după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a emis avize negative în privința lor. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat pentru NM că Federația Rusă nu a primit nicio invitație oficială de
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Blocul „Patriotic” depășește PAS în sondaje: cum ar putea arăta viitorul Parlament— După extrădare, Plahotniuc va fi plasat într-o celulă din penitenciarul nr.13— Recean îndeamnă opoziția să se dezică public de „influența Kremlinului”— Ambasadorul Moldovei, convocat la
Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a sesizat pe marginea situației cu cele 200 de modele de buletine de vot, cu ștampila „Votat” în dreptul Blocului „Alternativa”. După ce a fost sesizat de Fisc, CEC a emis un aviz prin care a menționat că acest material, denumit generic de agitație electorală sub
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a pus miercuri la îndoială capacitate NATO de a garanta securitatea Ucrainei. În schimb, a lăudat schimbarea retoricii lui Donald Trump, care a spus marți, 23 septembrie, că Federația Rusă ar putea fi învinsă, iar Ucraina are șanse să își recapete toate teritoriile ocupate. De la