facebook.com/adriandulgher

CUB l-ar putea propune pe Adriano Dulgher la șefia unui minister: „Văzând ce minte ageră are, de ce nu?”

Dacă obține un scor bun la alegerile parlamentare, Partidul CUB are o opțiune pentru fotoliul de ministru al Energiei. Vicepreședinta CUB, Rodica Grama consideră că funcția i s-ar potrivit omului de afaceri Adriano Dulgher, numele căruia este legat de celebrul caz al celor 1,6 milioane de euro descoperiți nedeclarați în 2020 la vama Leușeni, și care se regăsește pe lista CUB la parlamentare sub numărul 2. Grama crede că Dulgher s-ar putea regăsi și la Infrastructură.

„Cunoscându-i capacitățile și văzând în aceste luni ce minte ageră are, de ce nu? Dacă ar fi prin vot și prin decizie comună, noi o să înaintăm, urmează după aia să fie votat și să fie ales. Ceea ce pot să vă zic astăzi e că Adrian foarte bine se pricepe în energetică și infrastructură, cred că ar putea fi un ministru pe energie”, a declarat Rodica Grama în cadrul dezbaterilor de la TV8.

Rodica Grama a explicat și care au fost motivele pentru care Adriano Dulgher s-a bucurat de încrederea CUB și a ajuns pe locul doi în lista pentru parlamentare. Vicepreședinta partidului susține că Dulgher a venit la CUB cu un proiect bun privind ieftinirea energiei electrice.

„El a fost cu acest proiect și la guvernanți care nu au fost interesați. El înțelege cum poate fi redus costul energiei folosind energia verde. El a găsit și investitori care erau gata să vină să o facă și prezentându-ne acel proiect noi am înțeles că avem în față un om cu mintea lucidă și o viziune clară”, a spus Grama.

Amintim că în dimineața zile de 18 aprilie 2020, chiar de Paște, oamenii legii au găsit peste 1,5 milioane de euro într-un camion ce încerca să treacă vama Leușeni. Banii au fost depistați la intrarea în țară, în habitaclul unui autocamion de model Mercedes Actros, înmatriculat în Republica Moldova, ce se deplasa fără încărcătură. În cadrul controlului de specialitate, funcționarii vamali au remarcat prezența mai multor pachete suspecte în cabina camionului, motiv pentru care a fost dispusă verificarea acestora.

Ca urmare a numărării bancnotelor, s-a stabilit că suma de bani ascunsă în pachete se ridică la 1 570 660 de euro. Pe 1 mai, Procuratura Generală a anunțat că oamenii legii au depistat încă 50 de mii de euro ascunși în torpedoul camionului.

Pe 11 mai, Adriano Dulgher s-a adresat PCCOCS printr-o cerere, expediată prin poșta electronică, din care ar rezulta că banii i-ar aparține. Procurorii au stabilit însă că Dulgher nu avea legătură cu banii, astfel că acesta a fost scos de sub urmărire penală. Întreaga sumă de bani și camionul folosit pentru transport au fost confiscate definitiv și trecute în bugetul statului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: