Canoistul Serghei Tarnovschi și luptătoarea Irina Rîngaci au fost desemnați sportivul și sportiva anului în cadrul Galei Sportului 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Distincțiile au fost acordate pentru performanțele obținute în anul competițional 2025, în cadrul unui eveniment în care au fost premiați peste 100 de sportivi, antrenori,
O îngrijitoare din Republica Moldova, pe nume Tatiana, a descoperit întâmplător un vechi bon poștal din anii 1950, în timp ce răsfoia fotografii într-o locuință din Italia. Documentul a fost găsit în casa femeii pe care o îngrijește – Maria Angela Bortignon, în vârstă de 108 ani, din localitatea San
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Peste 1,1 miliarde de lei pentru universități— Ministrul Energiei explică de unde au pornit problemele cu motorina— Dosar penal după bătaia adolescentelor de la Ialoveni— Un fost ministru al Apărării, căutat de Interpol după condamnare?— Gazprom cere
Integrarea Europeană sau apropierea de Rusia? Pe 23 ianuarie în Găgăuzia au sosit atât ambasadoarea UE, Iwona Piórko, cu o vizită anunțată din timp, cât și șeful diplomației ruse, Oleg Ozerov, fiecare cu o agendă distinctă și mesaje diferite. Cei doi diplomați au avut întrevederi atât cu primari cât și
Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii își propune, în 2026, să consolideze parteneriatul strategic cu SUA, cu accent pe securitate, energie și comerț. Ambasadorul Vladislav Kulminski a prezentat, pe 23 ianuarie, principalele obiective ale misiunii diplomatice, care includ, între altele, digitalizarea și simplificarea serviciilor consulare, astfel încât moldovenii
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a venit cu o reacție după ce lidera Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, s-a plâns pe rețelele de socializare că a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” împreună cu copilul său. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Ilona Railean, a declarat pentru NewsMaker
Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS în CMC și directoarea Moldexpo, a anunțat că a transmis o cerere prealabilă către Victor Pruteanu, consilierul primarului capitalei. Ea a afirmat că Pruteanu a făcut declarații publice „care nu corespund adevărului” și care îi lezează grav imaginea. În replică, consilierul lui Ion Ceban a
Uniunea Europeană acordă un grant de 500.000 de euro pentru extinderea serviciilor extrașcolare moderne în 13 raioane ale Republicii Moldova. De sprijin vor beneficia aproximativ 2.500 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani, în special din comunitățile rurale și vulnerabile. Fondurile sunt oferite în cadrul proiectului „BOOST: o
„Moldovagaz” – companie fiică a concernului rus Gazprom – este pregătită pentru audituri și verificări de orice nivel. Precizarea a fost făcută de șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, după ce agenția IPN a scris că membrii Consiliului de Observatori, desemnați de Gazprom, ar fi solicitat suspendarea sa din funcție.
Pe numele ex-șefului Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și al fostului șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, care au fost condamnați în dosarul angajărilor fictive, au fost pornite dosare de căutare. Totodată, autoritățile au remis materialele pentru căutare internațională în adresa Biroului central