multimedia.parlament.md

36 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan. Grosu a participat la ceremonia de comemorare a celor căzuți, iar Sandu a publicat un mesaj

În Republica Moldova este marcată pe 15 februarie Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, în care au murit 301 militari moldoveni. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la ceremonia din Chișinău dedicată onorării memoriei celor căzuți în conflictul militar. Iar președinta țării, Maia Sandu, a transmis un mesaj în care a subliniat că războiul aduce doar suferință, menționând totodată și distrugerile provocate în prezent de invazia rusă din Ucraina.

În capitală, a avut loc ceremonia consacrată Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Afgan din sectorul Rîșcani.

Printre cei care au luat parte la eveniment se numără veterani ai războiului din Afganistan, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și angajați ai Primăriei Chișinău. Participanții au onorat memoria celor care și-a pierdut viața în conflictul militar ținând un minut de reculegere și depunând flori la complexul memorial „Feciorii Patriei – Sfânta Amintire”, dedicat militarilor moldoveni căzuți în războiul din Afganistan.

Sarcina noastră, a celor care i-am așteptat, membri de familie, prieteni, rude, este să fim alături de ei, pe cei căzuți să-i pomenim, să ne rugăm pentru sufletele lor. Iar celor care s-au întors să le purtăm grija, respectul și onoare în fiecare zi. (…) Războiul este sânge, este suferință, care nu trebuie nimănui. (…) Alături, împreună, păstrând liniștea și pacea în țara noastră, vom reuși”, a declarat Igor Grosu în timpul ceremoniei.

De asemenea, președinta Maia Sandu a publicat pe rețelele de socializare un mesaj dedicat Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan.

Au trecut 36 de ani de la sfârșitului războiului din Afganistan, dar mulți dintre cei care au fost trimiși să lupte acolo nu au scăpat nici azi de această traumă. Peste 12 500 de moldoveni au fost aruncați într-o luptă care nu era a lor. 301 nu s-au mai întors. Alte sute au revenit cu răni care nu se vindecă – fie ele fizice sau sufletești. Astăzi, aducem un omagiu celor căzuți și ne amintim de cei care au trăit cu urmările acestui conflict sângeros. Ne înclinăm în fața sacrificiului lor și a suferinței familiilor care i-au așteptat în zadar sau i-au primit acasă schimbați pentru totdeauna.

Din păcate, istoria se repetă. La hotarul nostru, vedem moarte și distrugere. Numeroase destine sunt sfâșiate într-un război nedrept, nejustificat, dus de Rusia împotriva Ucrainei. Războiul aduce doar suferință. Să păstrăm pacea și să nu rămânem indiferenți la tragedia care are loc chiar lângă noi”, a transmis șefa statului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: