Stoianoglo
Максим Андреев, NewsMaker

38 de dosare penale care ar fi fost inițiate în mod abuziv, vor fi revăzute. Din listă fac parte avocați și judecători

Un grup format din șase procurori va evalua și va prezenta rapoarte pe marginea 38 de dosare penale, pretins instrumentate pe motive politice. O dispoziție în acest sens a fost emisă de procurorul general Alexandr Stoianoglo, a anunțat acesta miercuri, 19 februarie, într-o conferință de presă. 

Stoianoglo a precizat că din lista respectivă, 11 persoane au fost nominalizate în Raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă și pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova. Este vorba despre avocații Ana Ursachi, Eduard Rudenco, Ion Crețu.

De asemenea, din aceasta fac parte judecătorii Domnica Manole, Dorin Munteanu, Gheorghe Balan, dar și alte persoane: Gheorghe Petic, Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Sergiu Cibotari și Valentin Eșanu.

Restul celor 27 de persoane ar fi fost nominalizate de anumite organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și în adresările parvenite pe adresa procurorului general. Acestea ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.

„În afară de asta, a fost prezentată o listă și mediatizată de către ONG-uri, în care au fost incluși 38 de oameni cu diferite dosare penale care sunt în stadiul de instrumentare sau în instanțele judecătorești”, a explicat Sotianoglo.

Astfel, grupul de procurori va evalua și va prezenta rapoarte pe marginea fiecărei cauze penale, incluse în listă, aflate atât la faza de urmărire penală, cât și în cea judiciară sau, după caz, de executare. Ulterior, informațiile vor fi dezbătute și analizate de conducerea Procuraturii, împreună cu procurorii de caz. În cazul în care vor fi stabilite abateri grave de la lege la intentarea și instrumentarea acestor cauze penale, vor fi luate măsurile legale în consecință. Si anume, dosarele aflate la etapa urmăririi penale vor fi clasate. În cazul celor aflate deja pe rolul instanțelor de judecată – procurorii vor renunța la învinuirile aduse sau vor veni cu ordonanțe de reîncadrare a faptelor, iar pe dosarele aflate în faza de executare – se va verifica eventualitatea declanșării căilor extraordinare de atac.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

Un nou accident feroviar: mașină cu cinci persoane, inclusiv trei minori, lovită de o locomotivă

În Republica Moldova crește numărul accidentelor la trecerile la nivel de cale ferată. Dacă în 2025 au fost înregistrate 10 cazuri, în 2026, până în luna iunie, au fost documentate 12. Datele au fost comunicate pe 8 iunie de întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM), care a raportat un nou accident. Potrivit întreprinderii, un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a ajuns în fața unei locomotive pe sectorul Cimișlia-Zloți.

Întreprinderea a atenționat asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare în Republica Moldova.

„Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12! Cel mai recent incident s-a produs în seara zilei de 6 iunie 2026, la trecerea la nivel de la km 97, pe sectorul Cimișlia–Zloți, unde un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a pătruns în fața unei locomotive. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă atât automobilul, cât și locomotiva au fost semnificativ deteriorate”, a comunicat întreprinderea.

CFM a solicitat șoferilor să respecte regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată. „Traversarea căii ferate se va efectua exclusiv prin locurile special amenajate și semnalizate; Este interzisă trecerea peste linii în fața trenurilor aflate în mișcare sau staționate; Nu se admite aflarea, deplasarea sau staționarea pe liniile de cale ferată ori în zona de siguranță a acestora; Conducătorii auto sunt obligați să respecte indicatoarele și semnalele de la trecerile la nivel cu calea ferată; Părinții și cadrele didactice sunt îndemnați să informeze copiii și tinerii despre pericolele existente în zona căii ferate”, a menționat întreprinderea.

În contextul accidentului raportat de CFM pe sectorul Cimișlia–Zloți, NewsMaker a solicitat mai multe detalii de la poliție.

Amintim că ultimul accident raportat de CFM înainte de acesta a avut loc pe 31 mai, în comuna Gangura din raionul Ialoveni, după ce un șofer nu s-ar fi asigurat la traversarea căii ferate, iar mașina sa a fost lovită de o locomotivă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: