Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu a avut o discuție cu secretarul General al ONU. I-a cerut ajutor 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat ieri-seară la telefon cu secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, despre provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul evoluțiilor de securitate din regiune.

Secretarul General Guterres și-a exprimat solidaritatea și recunoștința pentru efortul autorităților în gestionarea fluxului înalt de refugiați veniți din Ucraina – comunică reprezentanții președinției moldovenești.

La rândul ei, președinta Sandu a menționat nevoia de asistență suplimentară din partea comunității internaționale pentru susținerea sistemului economic și social al țării noastre în condițiile actuale.

Secretarul General Guterres a dat asigurări că Organizația Națiunilor Unite va acorda ajutor suplimentar Republicii Moldova pentru a scădea din presiunea sub care funcționează în prezent statul.

În total, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 103.720 cetățeni străini, dintre care 49.601 sunt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul MD-UA).

În perioada 24 februarie – 18 martie, de către Biroul migrație și azil au fost preluate 5.071 cereri de azil.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chișinăul, prima reacție după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a comentat în premieră poziția oficială a Chișinăului cu privire la escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu. În cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8, Popșoi a declarat că R. Moldova este o țară „iubitoare de pace” și că susține dreptul Israelului la autoapărare, condamnând totodată intențiile Iranului de a se dota cu arme nucleare.

„R. Moldova este o țară iubitoare de pace. Noi mereu optăm pentru dreptul internațional, bazat pe cooperare. Din păcate, conflictele în Orient escaladează. Ne dorim ca totul să se finalizeze cât mai curând. Republica Moldova mereu va susține pacea”, a declarat ministrul.

Referindu-se la actualul conflict dintre Iran și Israel, Mihai Popșoi a subliniat sprijinul Moldovei față de Israel și preocuparea față de amenințarea nucleară:

„R. Moldova susține dreptul Israelului la autoapărare. Iranul nu ascunde asta. Poziția oficială a Iranului și scopurile țării sunt de a șterge Israelul de pe fața pământului. În același context, avem o poziție principială în privința nerăspândirii armelor nucleare. Obținerea de către Iran a armelor nucleare nu va aduce nimic bun nici pentru Israel, nici pentru regiune.”

Ministrul a adăugat că este esențial ca factorii internaționali să asigure un control riguros asupra proliferării nucleare:

„Ar fi fost de dorit să se găsească o formă democratică de soluționare a întrebării, dar, din păcate, acum vedem lucrurile într-o formă extremă”, a concluzionat Mihai Popșoi.

***

Iranul a lansat șase rachete în direcția bazelor militare ale Statelor Unite din Qatar, relatează publicația Axios, citând surse proprii. În același timp, martori oculari au declarat pentru Reuters că în capitala Doha se aud explozii, cauzate, cel mai probabil, de activarea sistemelor de apărare antiaeriană.

Atacul vine după atacul SUA asupra siturilor nucleare iraniene, iar autoritățile internaționale reacționează. Ministerul de Externe al Regatului Unit a emis un avertisment de călătorie, îndemnând cetățenii britanici să evite deplasările în Qatar și Emiratele Arabe Unite. Totodată, britanicii aflați deja în aceste state sunt îndemnați să rămână în locuri sigure și să urmeze instrucțiunile autorităților locale.

Potrivit postului american de televiziune Fox News, Emiratele Arabe Unite au închis spațiul aerian al țării, în așteptarea unor posibile atacuri ale Iranului asupra obiectivelor militare americane aflate pe teritoriul lor.

Qatarul a condamnat atacul Iranului și a declarat că își rezervă dreptul de a răspunde direct, în conformitate cu dreptul internațional, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Qatarului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: