Facebook/Ministerul Culturii al Republicii Moldova

A murit naistul Ion Negură. Ministerul Culturii: A stimulat sute de elevi să atingă excelența în domeniul muzicii

S-a stins din viață profesorul de nai și Maestrul în Artă Ion Negură. Anunțul a fost făcut pe 17 octombrie de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Potrivit instituției, Ion Negură a activat de-a lungul anilor la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, inclusiv la Institutul de Arte. A decedat la vârsta de 73 de ani. 

Cea mai tristă melodie, interpretată vreodată la nai, e purtată de vântul acestei toamne. Profesorul de nai, Ion Negură, Maestru În Artă, s-a stins din viață”, au anunțat reprezentanții Ministerului Culturii.

Potrivit Ministerului, Ion Negură s-a născut pe 16 ianuarie 1950, în orașul Nisporeni, și a decedat la vârsta de 73 de ani.

Ion Negură a activat decenii la rând la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău.

Ion Negură a fost o prezență marcantă în universul muzical atât al Republicii Moldova, cât și dincolo de hotarele acesteia. După absolvirea Conservatorului de Stat „G. Musicescu”, și-a dedicat viața cu pasiune muzicii și educației muzicale. A devenit profesor de nai la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Conservatorul de Stat și Institutul de Arte din Chișinău. Ulterior, în 1996, a obținut prestigiosul titlu de „Maestru în Artă” și a fost invitat să predea arta naiului la Liceul de Muzică „G. Enescu” din București, precum și la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași””, au comunicat reprezentanții Ministerului Culturii.

Instituția a mai declarat că Ion Negură a fost un susținător devotat al muzicii universale, o atenție deosebită acordând muzicii folclorice moldovenești.

A promovat cu pasiune instrumentele tradiționale, cum ar fi naiul, fluierul, cavalul ș.a. Prin efortul său constant, a stimulat sute de elevi, studenți și doctoranzi să atingă excelența în domeniul muzicii, lăsându-și amprenta în Republica Moldova, România, dar și în toate colțurile lumii, unde au ajuns discipolii săi. Ion Negură a fost, de asemenea, un cercetător activ și autor prolific, contribuind semnificativ la promovarea și înțelegerea naiului și a flautului. A fost membru apreciat al juriilor la numeroase concursuri naționale și internaționale de muzică. Prestigiul său în lumea muzicală a fost consolidat de colaborarea cu artiști de talie mondială și dirijori de renume”, au precizat reprezentanții Ministerului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gândul

Șoșoacă a vorbit cu Putin la Forumul de la Sankt Petersburg: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Ce i-a spus președintele rus

Eurodeputata română Diana Șoșoacă, care este prezentă la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, i s-a adresat președintelui rus Vladimir Putin în cadrul unei sesiuni de discuții la care acesta a participat. Șoșoacă a susținut că românii nu ar sprijini ajutorul acordat Ucrainei și că mulți dintre ei ar „admira” Rusia. În replică, Putin i-a cerut să transmită românilor „cele mai călduroase urări”.

Diana Șoșoacă a participat la sesiunea plenară a Forumului Economic de la Sankt Petersburg, unde a fost prezent și Vladimir Putin. Liderul rus a susținut un discurs și a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri alături de alți invitați internaționali.

În timpul discuțiilor, mai multor persoane din audiență li s-a oferit posibilitatea să facă declarații. Printre acestea s-a numărat și Șoșoacă, care a afirmat că românii nu susțin Ucraina în războiul declanșat de invazia rusă din februarie 2022.

Aș dori să vă spun că poporul român nu vă urăște. Poporul român își dorește pace cu Rusia. Nu vrem să ajutăm Ucraina, nu vrem să le oferim bani și arme. Dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles și nu pot să nu vă transmit un salut călduros din partea președintelui nostru”, a spus ea.

Șoșoacă a amintit și un episod din timpul vizitei în România a președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, în 2023. Este vorba despre discursul pe care liderul de la Kiev ar fi trebuit să îl susțină în Parlamentul României, dar care a fost anulat după ce Șoșoacă, care era senatoare la acel moment, a amenințat că va face spectacol în plenul legislativului, dacă intervenția va avea loc.

În 2023, când Zelenski a vrut să vorbească în Parlamentul meu român, nu l-am lăsat. L-am scos din Parlamentul României”, a declarat Diana Șoșoacă, fiind aplaudată de o parte a publicului.

La finalul intervenției sale, eurodeputata a transmis un mesaj pe care a spus că îl adresează în numele românilor și europenilor care „gândesc” și care „au minte”.

Dorim să cooperăm cu Rusia, nu suntem dușmani; voi sunteți cea mai mare țară din lume, una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța voastră. (…) Și vrem să vă felicităm pentru tot ceea ce ați făcut și pentru ceea ce faceți în continuare”, a spus ea.

În reacție, Vladimir Putin a declarat că nu dorește să comenteze „situația politică internă din România”, dar le-a transmis românilor „cele mai călduroase urări”.

Rusia este în principal o țară ortodoxă. Și România la fel. Transmiteți din partea noastră cele mai călduroase urări tuturor credincioșilor ortodocși din România”, a spus liderul rus.

Forumul Economic de la Sankt Petersburg se desfășoară în perioada 3-6 iunie.

Diana Șoșoacă a declarat anterior că participă la eveniment la invitația administrației prezidențiale a Federației Ruse.

Cine este Diana Șoșoacă?

Diana Șoșoacă este președinta partidului S.O.S. România.

Aceasta a fost senatoare în Parlamentul României în legislatura 2020-2024. În urma alegerilor europarlamentare din iunie 2024, a fost aleasă membră a Parlamentului European.

Politiciana este cunoscută pentru pozițiile sale favorabile Rusiei și pentru criticile la adresa sprijinului acordat Ucrainei. De asemenea, ea a participat în repetate rânduri la evenimente organizate de ambasada Federației Ruse la București.

Diana Șoșoacă este inculpată într-un dosar penal aflat pe rolul justiției din România. Procurorii o acuză, printre altele, de promovarea ideologiei legionare, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului.

Poziția României față de războiul din Ucraina

România condamnă ferm invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei, declanșată la ordinul lui Vladimir Putin la 24 februarie 2022. De asemenea, țara acordă Ucrainei sprijin militar, financiar și umanitar. Potrivit unui raport al Consiliului Fiscal, sprijinul oferit în perioada februarie 2022 – iunie 2025 este estimat la circa 1,5 miliarde de euro.

Totuși, o parte a informațiilor privind ajutorul acordat Ucrainei, în special cele referitoare la asistența militară, sunt clasificate în baza unor decizii ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, astfel încât nu există o evidență publică completă a valorii totale a sprijinului oferit.

De asemenea, un sondaj INSCOP Research, publicat în februarie 2026, arată că 54,9% dintre români consideră că Rusia este vinovată de declanșarea războiului, în timp ce 14,1% indică Ucraina, 7,7% SUA, iar 9% Uniunea Europeană. În același timp, 10,8% nu au oferit un răspuns.

Totodată, cercetarea sociologică relevă că 54,5% dintre cetățeni consideră că România ar trebui să acorde ajutor umanitar, militar sau financiar Ucrainei pentru a o ajuta să reziste agresiunii ruse. De cealaltă parte, 42,6% consideră că România nu ar trebui să acorde niciun fel de sprijin, iar 3,3% nu știu sau nu au răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: