Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) din Republica Moldova face apel la Guvern și Ministerul Afacerilor Externe să intervină pentru repatrierea turiștilor moldoveni care nu pot reveni din cauza confruntărilor militare din Orientul Mijlociu. ANAT a menționat că cel puțin 157 de persoane care călătoresc cu agențiile sale membre se confruntă cu provocări privind revenirea în Republica Moldova.
„Conform datelor centralizate ale ANAT până în acest moment, aproximativ 157 de turiști moldoveni sunt blocați în EAU, Qatar, Israel, Maldive, Tanzania și în alte state din regiune, inclusiv cei care tranzitau prin EAU sau Qatar. Menționăm că este vorba doar despre turiștii agențiilor membre ANAT, numărul total al turiștilor moldoveni blocați acolo poate fi mult mai mare”, a transmis Asociația Națională a Agențiilor de Turism într-un comunicat publicat astăzi, 3 martie.
ANAT a menționat că agențiile de turism sunt în contact „direct” cu turiștii afectați și cu partenerii externi, iar situația este urmărită „în timp real”.
Asociația recomandă turiștilor:
- să păstreze legătura cu agenția de turism sau compania aeriană;
- să verifice statutul zborurilor direct pe site-urile oficiale;
- să urmărească informațiile publicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova;
- să respecte recomandările autorităților locale.
Totodată, Asociația Națională a Agențiilor de Turism a facut apel către Ministerul Afacerilor Externe și Guvern, în contextul înființării celulei de criză, să găsească soluții cât mai rapide pentru a aduce cetățenii moldoveni acasă. „ANAT își oferă tot sprijinul pentru a facilita acest lucru”, a precizat asociația.
Amintim că, pe 28 februarie, Statele Unite ale Americii și Israelul ar fi început o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene, pentru a elimina programul nuclear și balistic dezvoltat de Teheran. La rândul său, regimul de la Teheran a lansat atacuri de răspuns asupra Israelului și asupra unor state din regiune care găzduiesc baze militare americane.
Confruntările afectează traficul aerian în Orientul Mijlociu, unde spațiul aerian al mai multor state a fost închis, total sau parțial, iar companiile aeriene și-au suspendat zborurile.
Pe 2 martie, și Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova a anunțat că turiști moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite, Israel și alte state din regiune se confruntă cu întârzieri sau amânări ale zborurilor de întoarcere în țară. Organizația a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să identifice soluții pentru repatrierea acestora.